O întreagă familie a ajuns la spital în seara zilei de vineri, 4 octombrie, după ce a consumat ciuperci. Familia a fost vizitată de o mătușă care le-a adus niște ciuperci pe care le-a cules din pădure. Soția a preparat ciupercile, iar apoi s-au
MoreO întreagă familie a ajuns la spital în seara zilei de vineri, 4 octombrie, după ce a consumat ciuperci. Familia a fost vizitată de o mătușă care le-a adus niște ciuperci pe care le-a cules din pădure. Soția a preparat ciupercile, iar apoi s-au
MoreParlamentarii pregătesc o lege care să-i ajute pe șoferi, care vor avea
Eveniment auto de excepție în Piața Sfatului. Cele mai frumoase vehicule istorice
Evadarea celor doi deţinuţi, care în vară au aruncat în aer un bancomat din localitatea Şiria, a fost surprinsă de camerele de
More16 familii din Brașov au rămas pe drumuri, după ce clădirea în care locuiau a ars aproape complet. La locul intervenției s-au
MoreCinci persoane au fost rănite, după ce un microbuz a intrat într-o mașină care nu s-ar fi asigurat la ieșirea de pe
MoreUn copil de 11 ani a murit strivit în cabina unui camion de mare tonaj. Tatăl lui, care era la volan, îl luase în cabină să îi arate cum conduce mastodontul. Într-o curbă, însă, bărbatul a pierdut controlul TIR-ului. Camionul încărcat cu alimente mergea, pe Autostrada Soarelui, pe o ploaie deasă, de la Bucureşti la Constanţa. TIR-ul a derapat în dreptul localităţii Lehliu-Gară. A lovit parapetul de protecţie şi s-a răsturnat. Fiul şoferului, un băiat de clasa a cincea, a murit pe loc. Tatăl lui a fost dus, în stare gravă, la spital, unde medicii fac tot posibilul să îi
Brașovenii sunt invitați la consultații gratuite la cel mai mare sital mobil din Brașov. Peste 40 de cabinete, 150 de cadre medicale și
MoreO parte dintre șoferii brașoveni vor avea de plată în plus, de la 1 ianuarie 2025. De la începutul anului viitor, pe
MoreO tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou fără ca șefii să ia o măsură, în
MoreMunţii Perşani fac parte din Carpaţii Orientali. Valea Şinca, continuată cu cea a Bîrsei, desparte la sud Munţii Perşani de masivele Făgăraş
MorePrima Şcoala Românească – zidită în anul 1495, reclădită la 1760 In Scheii Braşovului s-au plămădit valori de spiritualitate românească, ale căror
MoreBraşovul a primit 6 milioane de lei, astfel ca să îşi achite datoriile faţă de constructor pentru lucrările deja executate, dar şi
MoreDupă ce ieri reprezentantul unei firme austriece care s-a ocupat de pregătirea dosarului de candidatură al localităţii austriece Innsbruck – care a
MoreTradiţia şcheiană, veche de secole, a fost respectată şi în acest an, chiar dacă vremea a fost potrivnică: Junii Tineri au ieşit
MoreContinental, unul dintre principalii producători mondiali din domeniul auto, planifică, în anul 2014, o mărire a numărului de angajaţi din România cu
MoreRegia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva vrea să atragă fonduri europene pentru punerea în valoare a celor 1.500 de cai de
MoreAmânarea cu două luni a termenului de semnare a contractului pentru autostrada Comarnic- Braşov este un lucru pozitiv, spune ministrul Transporturilor, Dan
More