La trei luni de la moartea campionului Mihai Leu, soția sa, Anna Leu, a transmis un mesaj emoționant. Aceasta a mărturisit că l-a simțit prezent în fiecare clipă, mai ales la Brașov, unde i-a dedicat un gând plin de iubire. Mihai Leu s-a stins
MoreLa trei luni de la moartea campionului Mihai Leu, soția sa, Anna Leu, a transmis un mesaj emoționant. Aceasta a mărturisit că l-a simțit prezent în fiecare clipă, mai ales la Brașov, unde i-a dedicat un gând plin de iubire. Mihai Leu s-a stins
MoreBursa locurilor de muncă pentru absolvenți oferă tinerilor ocazia să își găsească
(foto iamsport.ro) Adrian Ilie, unul dintre numele mari ale fotbalului românesc, ar
Polițiștii fac apel la populație pentru a identifica o femeie care ar fi folosit un card bancar pierdut, în Brașov și Sfântu
MoreUn zbor Wizz Air din România a fost redirecționat spre Palermo din cauza unei furtuni puternice. Pasagerii au resimțit momente de teamă,
MorePoliția Brașov a intervenit prompt la un apartament din oraș, după un apel care semnala un conflict în care au fost implicate
MoreS-au grăbit să își facă provizii înaintea codului roșu de vreme severă, iar magazinele au rămas aproape goale. În unele supermarketuri se mai găsea doar ceapă verde. După apelul autorităților de a-şi face provizii, constănțenii au golit rafturile magazinelor. Județul este sub avertizare cod roșu de ploi puternice și inundații. Primarul municipiului Constanța a declarat marți, la Antena 3 CNN, că România trebuie să se pregătească pentru fenomene meteo din ce în ce mai extreme, doarece acestea reprezintă consecința schimbărilor climatice. Edilul a spus că pe lângă faptul că școlile sunt închise miercuri, le-a cerut angajatorilor, de la stat și
Transfăgărășanul a fost închis temporar din cauza vremii nefavorabile. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu prudență și să urmeze rutele
MoreVești bune pentru brașovenii care își planifică vacanțele din timp! Din sezonul estival 2026, Aeroportul Internațional Brașov va opera zboruri charter spre
MoreAndreea Esca a reacționat după prognozele meteo recente, spunând că avertismentele au fost exagerate și că „în România asta e doar o
MoreFlavia Boghiu, propunerea de viceprimar al Brașovului din partea USR, a anunțat luni seara că este infectată cu coronavirus. Ea a explicat
MorePrimăria Brașov a anunțat mărirea tarifelor pentru parcare după ce a concesionat serviciul către compania P&P SRL, începând cu 12 noiembrie. Zonele
MoreSituație ciudată la Brașov. Municipiul a trecut de 3 rata de incidență coronavirus, limită de la care toate școlile trebuie închise. Doar
MorePână astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
MoreBrașovul a depășit rata de incidență de 3 la mia de locuitori care se traduce și prin închiderea în interior a restaurantelor
MoreInspectoratul Școlar Brașov a venit cu noi precizări privind situația școlilor după ce municipiul Brașov a depășit rata de incidență de 3
MorePatru persoane au fost rănite în această dimineață după ce un șofer de 33 de ani care conducea un autovehicul pe DN1,
MoreMunicipiul Brașov a depășit rata de 3 la mia de locuitori a incidenței coronavirusului. Toate școlile se închid, cursurile se vor face
More