Last Updated on ianuarie 20, 2025
Un copil și mai mulți adulți au fost surprinși duminică, 19 ianuarie, pe gheața lacului Noua din Brașov, deși nicăieri nu este precizat că iarna este permis accesul pe apa înghețată a lacului.
Chiar dacă plimbarea şi, mai ales, distracţia pe lacul îngheţat din Noua pot fi periculoase, autorităţile spun că nu pot face nimic pentru a-i opri pe cetăţeni. Aceasta deşi, de exemplu, în anul 2020, o femeie a fost găsită moartă sub gheaţa lacului, la numai o lună după ce altă femeie fusese găsită moartă în acelaşi lac.
„În ceea ce priveşte prezenţa persoanelor care au ales să-şi petreacă timpul liber patinând pe suprafaţa Lacului Noua, Poliţia Locală Braşov precizează că nu există cadru legal care să prevadă ca faptă contravenţională patinajul pe suprafaţa îngheţată a lacului”, se arată într-un răspuns de la Poliţia Locală Braşov, conform Biz Brașov.
(foto grupul de Facebook Noua Brașov)
Record de intervenții pentru Salvamont Poiana Brașov în ultimul weekend
salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov au fost chemați la 28 de cazuri de intervenție în care turiștii s-au accidentat în timp ce practicau ”activități cu specific montan”. Majoritatea persoanelor au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.
Mai mult, a existat și un caz excepțional pentru care a fost chemat elicopterul de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov. ”Sâmbătă, 18.01.2025, s-a înregistrat cel mai mare număr de intervenţii din acest sezon, respectiv 20. Şase persoane au fost trimise către unităţile spitaliceşti cu echipajele SMURD sau ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, iar pentru una a fost nevoie de intervenţia elicopterului de la Punctul de Operare Aeromedicală Braşov”, se arată în comunicatul transmis de Salvamont Poiana Braşov, conform Fanatik.
”Duminică, 19.ianuarie, numărul evenimentelor înregistrate în zona staţiunii a fost substanţial mai mic, din cele opt intervenţii ale Salvamont în două cazuri fiind nevoie ca persoanele accidentate să fie transferate către unităţile spitaliceşti cu ambulanţele SMURD”, au mai transmis salvatorii.
Conform datelor oficiale prezentate de salvamont Poiana Brașov, de la începutul sezonului au fost înregistrate 275 de intervenții, în total fiind salvate 315 de persoane din situații complicate. În urmă cu mai multe săptămâni, salvamontiștii îi rugau pe turiști să nu se mai îmbrace nepotrivit pentru munte.