Brașov. Noi detalii din ancheta tinerei care a căzut de la etajul 8 al unui bloc

Last Updated on aprilie 8, 2024 Brașov. Noi detalii din ancheta tinerei care a căzut de la etajul 8 al unui bloc 1

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, procuror Radu Nastac, ne-a oferit câteva noi informații privind adolescenta în vârstă de 15 ani care a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din municipiul Brașov, anunță mytex.ro.

Conform procurorilor, după tragicul eveniment care a avut loc ieri în cartierul Tractorul, din Braşov s-a deschis un dosar penal şi se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. „S-a deschis un dosar penal și se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Era vorba despre o adunare între persoane cam de aceeași vârstă. În acest moment se efectuează audieri ale persoanelor implicate și se fac actele medico-legale care se impun în asemenea speţe.

Momentan se investighează o infracțiune de ucidere din culpă. În măsura în care probele vor releva altă situație de fapt se va schimba încadrarea.
Actele medico-legale sunt în desfășurare. Ce știm este că s-ar fi consumat alcool la adunarea respectivă”, a spus Radu Nastac, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, anunță brasov.net.

„Ai fost un suflet de admirat”
Sara este tânăra, în vârstă de 15 ani, din Brașov, care a murit sâmbătă noapte după ce a căzut de la etajul opt al blocului în care se afla la o petrecere.
Alarma a fost dată în Brașov sâmbătă noapte în jurul orei 2.00 după ce o tânără în vârstă de numai 15 ani s-a prăbușit de la etajul opt al unui bloc, scrie Antena 3.

Din spusele prietenilor săi, Sara a consumat prea mult alcool la petrecerea verișoarei sale la care se afla. Prietenii ei au văzut-o foarte agitată și au dus-o în cameră ca ea să se liniștească. Cea mai mare greșeală a fost că Sara a rămas singură, pentru că atunci când prietenii săi au vrut să verifice cum se simte, camera era goală, cu balconul deschis, iar Sara era căzută pe trotuar.

La fața locului s-au deplasat imediat două echipaje SMURD. Când au ajuns echipajele medicale, Sara era în stop cardio respirator și s-au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să îi declare decesul.

Totul a avut loc în apartamentul în care locuia verișoara Sarei. Părinții tinerei erau plecați de acasă într-o vacanță în Marea Britanie și pentru că au avut libertate totală, tinerii ar fi consumat alcool toată noaptea. Nimeni nu bănuia că distracția se va transforma în tragedie.

Mesajele de adio au curs pe contul Sarei de TikTok. „Ai fost un suflet de admirat”. „Nu te vom uita niciodată Sara…”. „Odihnește-te în pace te iubim mult Sara”, sunt câteva dintre acestea.

Previous Story

Milionarul Caius Covrig a fost nevoit să se mute în Brașov după ce și-a deschis un nou restaurant. „M-am mutat de o lună la Brașov. A trebuit să mă mut ca să fiu implicat în business, îmi place foarte mult”

Next Story

Brașoveanul Mihai Sturzu despre când lucra ca parlamentar: „Eu mai sărac ca atunci nu am fost în viața mea. Știi cât aveam salariul când am fost în politică?”