Last Updated on martie 13, 2024
Doua masini s-au izbit puternic in intersectie, după ce o șoferiță ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului. Impactul violent a proiectat acest vehicul în alte trei autoturisme care așteptau la semafor, conform Antena 3. Femeia a fost rănită. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din trafic.
La locul accidentului au intervenit pompierii si politia. „O femeie, în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe strada Samuil Micu, iar la intersecția cu bulevardul Simion Bărnuțiu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care circula pe bulevardul Simion Bărnuțiu, acesta din urmă fiind proiectat în alte 3 autoturisme staționate în coloana formată pe porțiunea de drum.
În urma evenimentului a rezultat o victimă, respectiv o femeie, în vârstă de 45 de ani, conducătoarea unui autoturism aflat în coloana staționată. Șoferița a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, transmit reprezentantii IPJ Timis, scrie Opinia Timișoarei.
Accident rutier în Timișu de Sus, județul Brașov
Un accident rutier a avut loc miercuri, pe DN1, în localitatea Timișu de Sus din județul Brașov, informează Info Trafic România.
Potrivit primelor informații, două autoturisme au fost implicate în incident.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 08:30, scrie Monitorul Expres.
Accident în zona Magnolia din Brașov
Un accident rutier a avut loc, marți seară, în zona mall-ului Magnolia (cartier Răcădău) din municipiul Brașov. Potrivit unui participant la trafic, un pieton ar fi fost accidentat. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Ambulanță și Poliție, scrie mytex.ro.
FOTO: Accident de circulație GRAV la Vârț
„În jurul orei 09:00, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 66 in dreptul localitații Vârț (localitate componenta a orasului Rovinari), în care au fost implicate un tir si un autoturism.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, o persoană de sex masculin, în vârstă de 50 de ani, care se afla in autoturism, a ramas incarcerata.
S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a bărbatului care se afla în stare de conștiență, acordarea primului ajutor calificat la fața locului, iar ulterior acesta a fost transportat de către echipajul de ambulanță la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului din Tg-Jiu”, a transmis ISU Gorj, conform gorjexpress.ro.
Update 1:
Din primele informații, un autoturism care circula cu viteză a lovit frontal un TIR, după care, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat în mașină.