Foto Brașov. A luat foc restaurantul La Strada. „Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului”

Last Updated on martie 12, 2024 Foto Brașov. A luat foc restaurantul La Strada. „Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului” 1

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi, la puţin timp după miezul nopţii, la restaurantul La Strada din municipiul Braşov, fiind distruse acoperişul, mobilier şi obiecte electrocasnice, anunţă marţi dimineaţă ISU Braşov.

Azi noapte, în jurul orei 00:30 am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu la un restaurant din municipiul Braşov. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD. Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului şi exista pericol de extindere şi la alte construcţii situate în apropiere. S-a intervenit pentru stingerea flăcărilor, dar şi pentru protejarea imobilelor învecinate”, au transmis reprezentanții ISU, citati de Stirile Pro Tv.

În aproximativ 20 de minute incendiul a fost lichidat şi nu s-au înregistrat victime. Au ars acoperişul restaurantului pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, elemente de mobilier şi electrocasnice.

Foto Brașov. A luat foc restaurantul La Strada. „Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului” 2 Foto Brașov. A luat foc restaurantul La Strada. „Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului” 3

Peste 300 de misiuni SMURD și 58 de intervenții la incendii, în 7 zile, în județul Brașov
Pompierii brașoveni au înregistrat peste 400 de intervenții și misiuni, săptămâna trecută. Cele mai multe intervenții au fost desfășurate de către echipajele SMURD, acestea efectuând 316 misiuni și asistând medical 319 persoane aflate în dificultate, scrie mytex.ro.

Echipajele operative au intervenit la 16 accidente rutiere, pentru măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor. Au acționat și pentru stingerea a 58 de incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

Echipajele au intervenit în 10 misiuni pentru protecția comunităților și bunurilor acestora, fiind salvate 27 de persoane pe timpul intervențiilor.
De asemenea, în perioada menționată, inspectoratul a participat la 9 recunoașteri și exerciții în teren.
A avut loc și un nou stagiu de stingere incendii pentru seria XIX de voluntari înscriși în programul „Salvator din pasiune”.

11 hoteluri şi pensiuni controlate, amenzi de 300.000 de lei de la pompieri
În timpul unor activităţi de prevenire, săptămâna trecută, reprezentanţi ai ISU Braşov au organizat controale şi la unităţi de turism de pe raza judeţului. Cu această ocazie au fost depistate mai multe nereguli, pentru care au fost aplicate avertismente şi amenzi de aproape 300.000 de lei.

Inspectorii de prevenire au efectuat controale la 14 unităţi de turism, în urma cărora au fost aplicate 56 de avertismente şi 26 de amenzi în cuantum de 289.500 lei. Principalele nereguli constatate au fost lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, exploatarea instalaţiilor cu defecte sau cu improvizaţii, lipsa verificării instalaţiei de iluminat pentru evacuare şi menţinerea acesteia în stare de funcţionare, lipsa verificării instalaţiilor de protecţie şi a hidranţilor”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, maior Ciprian Sfreja, conform bzb.ro.

Previous Story

(Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal”

Next Story

(Video) Pescobar vrea să deschidă o Tavernă a Racilor și la Brașov. „Brașov vin! Părerea mea de priceput este că ar fi o decizie bună să deschid și la Brașov o locație permanentă”