(Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal”

Last Updated on martie 11, 2024 (Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal” 1

Clubul de Echitaţie Tulipan din localitatea Arcuş, județul Covasna,a finalizat proiectul TulipRide, finanţat din fonduri norvegiene, ce a avut ca scop dezvoltarea motricităţii copiilor cu ajutorul cailor şi dezvoltarea abilităţilor pentru o viaţă independentă.

Barabas Csilla, una dintre coordonatoarele proiectului, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în cadrul programului, desfăşurat în perioada septembrie 2022-martie 2024, au fost incluşi 50 de copii şi tineri cu probleme speciale din judeţul Covasna, dintre care 34 cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, provenind din medii defavorizate, cu risc de marginalizare socială, din familii monoparentale sau fără părinţi, scrie weradio.ro.

Potrivit acesteia, prima parte a proiectului a vizat dezvoltarea infrastructurii, respectiv construirea unei piste de călărie şi achiziţionarea echipamentului necesar pentru programul de echitaţie, iar în a doua parte s-au desfăşurat şedinţele de dezvoltare a motricităţii călare, care au totalizat peste 500 de ore.

Ea a menţionat că rezultatele au fost pozitive, prin urmare clubul de Echitaţie Tulipan intenţionează să continue acest program. „Dezvoltarea motricităţii călare are un impact complex asupra sistemului nervos, contribuind nu numai la dezvoltarea mişcărilor grosiere şi fine, ci şi la dezvoltarea percepţiei senzoriale, a schemei corporale, a echilibrului, a coordonării vizuo-motorii, a vorbirii, a atenţiei, a memoriei şi a încrederii în sine.

În cadrul şedinţelor, specialistul nostru nu a dezvoltat doar un singur domeniu, ci a oferit o stimulare complexă, permiţând dezvoltarea simultană a diferitelor domenii. Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal (…), iar, astfel, participanţii la şedinţele de dezvoltare a motricităţii călare şi-au putut cunoaşte şi îmbunătăţi abilităţile”, a declarat Barabas Csilla.

(Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal” 2 (Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal” 3 (Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal” 4 (Foto) TulipRide – program de dezvoltare a motricităţii copiilor cu ajutorul cailor. „Succesele obţinute pe cal sunt transferabile şi în alte domenii ale vieţii copiilor şi tinerilor. Tot ceea ce poate fi dificil în învăţarea şcolară poate fi învăţat şi dezvoltat prin joacă pe cal” 5

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, Asociaţia Philadelphia şi Şcoala Generală Dr. Gelei Jozsef din Arcuş, prin programul Active Citizens Fund Romania, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Clubul de Echitație Tulipan intenționează să continue programul de dezvoltarea motricității călare după încheierea proiectului, văzând efectele pozitive ale acestuia la participanți, scopul fiind obținerea unor rezultate pozitive pe termen lung, scrie Covasna Media.

Previous Story

Un tânăr medic specialist ATI a răbufnit după ce a primit mărunțiș la salariu! „Nu credeam că la vârsta de 30 de ani, după 6 ani de facultate, 5 ani de rezidentiat, cu un examen de specialitate promovat cu media generala de 9.33, eu încă voi fi întreținută de părintii mei si voi primi pachet de acasă”

Next Story

Foto Brașov. A luat foc restaurantul La Strada. „Când au ajuns echipajele la faţa locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperişul restaurantului”