Last Updated on februarie 28, 2024
Un bărbat în vârstă de 49 de ani şi soţia lui de 47 de ani au transportaţi la spital în stare gravă, după ce maşina în care se aflau, o Dacia Duster, a fost distrusă de o stâncă. Bolovanul uriaș s-a desprins de pe munte și a zdrobit totul în cale, inclusiv SUV-ul celor doi, aflat în mers.
Scenele de groază s-au petrecut într-o staţiune de vacanţă din Austria. Duminică seară, fermierul şi soţia lui se deplasau cu un Duster pe drumul B162, în Abtenau, o localitate din landul Salzburg, şi transportau o vacă într-o remorcă, scrie Observator Tv.
În jurul orei 20.00, la o înălțime de o sută de metri, o stâncă de zece tone s-a desprins brusc de pe versant şi a început să se rostogolească, distrugând totul în cale, inclusiv pereții de protecție din beton. Bolovanul a aterizat direct pe capota SUV-ului, oprindu-se apoi pe marginea drumului.
Pompierii care au intervenit la fața locului spun că cei doi soți au avut mare noroc. Deși grav răniți, au scăpat cu viață, fiind transportați la Clinica Schwarzach.
Animalul pe care îl tranportau, în schimb, nu a fost la fel de norocos. Rănită grav în accident, vaca a trebuit să fie sacrificată, scrie Bild.
Potrivit unui comunicat al pompierilor din Abtenau, B162 a fost închis timp de aproximativ cinci ore.
Declarațiile emoționante ale șoferului român, care a provocat un accident mortal în Italia. Bărbatul a plâns în fața judecătorilor
În urmă cu câteva zile, un șofer român a provocat un accident mortal în Italia. Doi adolescenți s-au stins din viață, după ce i-a lovit cu un camion. Bărbatul este devastat de durere și a făcut declarații emoționante, în timp ce plângea, în fața instanței, scrie spynews.ro.
Vasile Teleptean a ajuns în arest, iar acum riscă ani întregi de închisoare. Bărbatul regretă profund ceea ce s-a întâmplat. Șoferul român speră ca judecătorii să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat și faptul că nu a provocat tragedia intenționat, așa cum chiar el a declarat.
Bărbatul a ajuns în fața instanței și a făcut declarații cu ochii în lacrimi. Vasile Teleptean se teme că ar putea fi condamnat la mulți ani de închisoare. Până în acest moment, șoferul român a fost acuzat de ucidere din culpă.
În fața instanței, el a spus că nu i-a văzut pe cei doi copii și tot ce a făcut a fost să conducă conform indicațiilor GPS-ului.
”Clientul meu a reconstituit ceea ce s-a întâmplat la Bussana, dar, în acest moment se păstrează discreția maximă, având în vedere că Parchetul este încă angajat în ancheta care implică poliția locală. Cert este că Vasile Teleptean a fost primul care a spus că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat, dar și că nu și-a dat seama ce s-a întâmplat”, a transmis avocatul lui.
Românul nu are domiciliu în Italia
Vasile Teleptean nu are domiciliu în Italia, motiv pentru care va rămâne în arest preventiv. Românul muncea ca și șofer și regretă profund ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, nu are antecedente penale.
”Va rămâne în închisoare și pentru că nu are domiciliul în Italia și, deocamdată, nu pot cere arest la domiciliu. Rămânem la dispoziția parchetului și vom lămuri tot ce trebuie lămurit”, a mai transmis avocatul său.