Last Updated on februarie 21, 2024
Îndrăgostiţii sunt invitaţi să spună „Da” de Dragobete la Cabana Bârcaciu, aflată la peste 1.500 de metri în Munţii Făgăraş, unde vor primi un certificat de căsătorie, valabil o singură zi, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu printr-un comunicat de presă, transmite Agerpres.
Totul se va întâmpla sâmbătă, 24 februarie, în cadrul unei ieşiri în natură organizată în cadrul Programului Anii Drumeţiei, la care sunt invitaţi atât îndrăgostiţii, cât şi iubitorii potecilor de munte.
„Este un traseu deosebit de frumos, care pleacă de la Cabana Poiana Neamţului şi şerpuieşte până pe muchia Scărişoarei. De la Cabana Bârcaciu, vom urca pe Platoul Scărişoara, loc în care Creasta Făgăraşilor oferă un spectacol de neuitat”, spune Nicoleta Ocneriu, ghid Anii Drumeţiei, potrivit Biz Brasov.
În anul 2022, la Gala Ecoturismului, Cabana Bârcaciu a ocupat a doua poziţie în clasamentul celor mai apreciate cabane montane din judeţul Sibiu. Pe lângă afinată, turiştii vor fi răsfăţaţi cu renumitul ceai din bujor de munte şi sirop din muguri de brad.
Înscrierile se fac pe www.aniidrumetiei.ro , secţiunea „Drumeţii”.
Programul „Anii Drumeţiei” este iniţiat şi finanţat de CJ Sibiu în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăţi infrastructura de drumeţie din judeţ şi de a promova activităţi specifice ecoturismului.
Peste o săptămână se deschide Târgul Mărţişorului în Făgăraș
Târgul Mărțișorului se va desfășura anul acesta în perioada 26 februarie – 3 martie 2024, în parcul central din fața Primăriei Făgăraș. „Ca de fiecare dată, invităm meșteșugarii și comercianții de mărțișoare din Municipiul Făgăraș și din Țara Făgărașului să participe la târg. Aceștia trebuie să fie entități juridice (SRL, PFA, PFI, IF, II, asociații sau fundații). Dosarele de selecție pot fi depuse până la data de 22 februarie 2024, la registratura din cadrul Primăriei Făgăraș.
Pentru desfășurarea activității, comercianții de mărțișoare vor avea obligația să utilizeze corturi de culoare albă. Vă așteptăm cu drag!”,anunta reprezentantii Primariei Fagaras, conform Fagarasul tau.