Last Updated on februarie 3, 2024
Se lucrează și în această perioadă la viitoarea centură ocolitoare a municipiului Făgăraș. Chiar dacă este sezonul rece, edilul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a spus că este vorba de lucrări care se pot face și în această perioadă.
Primarul a dat și un termen de finalizare a lucrărilor la centura ocolitoare. Finalul acestui an. ,,Constructorul are termen de finalizare până la finalul acestui an la centura ocolitoare. Discutând cu constructorul, mi-a spus că până la finalul lunii septembrie acestui an centura ocolitoare va fi finalizată. Banii sunt suficienți, încă nici nu am reușit să plătim lucrările efectuate până acum, întrucât nu s-a venit cu o situație de lucrări.
Acei bani de care tot vorbeau consilierii sunt alocați de la bugetul de stat. Se lucrează și în acest moment la varianta ocolitoare. Sunt lucrări care se pot efectua și pe perioada sezonului rece. Sunt lucrări de degajare a pământului, săpături și alte lucrări care nu necesită temperaturi ridicate”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, conform salutfagaras.ro.
Reamintim că în data de 29 iunie 2023 a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru varianta de ocolire, iar la finalul lunii noiembrie 2023, primarul Gheorghe Sucaciu a emis și ordinul de începere a lucrărilor.
Varianta de ocolire a Făgărașului se desprinde din DN 1 la km 232+324 și se închide în DN 1 la km 236+820. Lungimea variantei de ocolire este de 5,9 km. Legătura rutieră cu DN 1 este asigurată prin realizarea a două intersecții giratorii. Centura este construită pe partea de nord, pe locul unui drum tehnologic.
Pe traseul ocolitoarei se vor monta şi două staţii pentru închirierea bicicletelor. De asemenea, prin acest proiect vor fi achiziţionate şi 20 de biciclete.
Autostrada Sibiu-Făgăraș: Începe proiectarea primelor două loturi
Proiectarea tronsoanelor 1 şi 2 ale autostrăzii Sibiu – Făgăraş, parte din Autostrada A13, va demara pe data de 26 februarie 2024, a anunţat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
„Pe data de 26 februarie va începe proiectarea şi pe tronsoanele 1 şi 2 ale autostrăzii Sibiu – Făgăraş (parte a A13). Practic, în acest moment, pentru toate cele patru tronsoane (68,04 km) a fost emis Ordin de Începere pentru fazele de proiectare, care vor avea o durată de 12 luni. Pentru tronsonul 3 faza de proiectare a început în data de 16 octombrie 2023, iar pentru tronsonul 4 proiectarea a început în data de 15 ianuarie 2024.
Ulterior finalizării Proiectelor Tehnice se va intra în faza de execuţie a lucrărilor pe toate cele patru tronsoane, care va dura 36 de luni. Antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) are la dispoziţie 6,4 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcţia întregii secţiuni Sibiu – Făgăraş a A13”, precizează Pistol, conform fagarasultau.ro.