Aeroportul Brașov: locul 10 din 17 la numărul de pasageri, înainte de fuga lui Dan Air. Adrian Veștea: „Eu cred, în continuare, că am făcut ceea ce trebuie”

Last Updated on decembrie 28, 2023 Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav a încheiat luna noiembrie în „top 10” la nivel naţional. Anunţul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov, din 22 decembrie.

Aeroportul Braşov este între primele 10 din cele 17 câte are România. Am primit de la Asociaţia Aeroporturilor din România un astfel de grafic. Cred că pentru primele 6 luni este un parcurs care, din punctul meu de vedere, contează. Vor exista permanent cârcotaşi.

Aeroportul Brașov: locul 10 din 17 la numărul de pasageri, înainte de fuga lui Dan Air. Adrian Veștea: „Eu cred, în continuare, că am făcut ceea ce trebuie” 1

Începe campania electorală şi, cu siguranţă, vor apărea fel şi fel de discuţii. Eu cred, în continuare, că am făcut ceea ce trebuie, iar aeroportul trebuie să treacă prin diferite etape până la maturitate. Am toată convingerea că aeroportul din Braşov va fi printre primele cinci din România”, a precizat Adrian Veştea, citat de bzb.ro.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Asociaţiei Aeroporturilor din România, în luna noiembrie, traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav a fost de 9.819 călători.

Peste Braşov s-au situat aeroporturile din Bucureşti (Otopeni) – 1.120.827 pasageri, Cluj – 227.778 pasageri, Iaşi – 191.103 pasageri, Timişoara – 97.796 pasageri, Craiova – 46.312 pasageri, Suceava – 42.540 pasageri, Sibiu – 37.307 pasageri, Bacău – 20.412 pasageri şi Târgu Mureş – 19.445 pasageri.

După Braşov, la mică distanţă, pe locul 11, cu 9.529 pasageri este aeroportul din Constanţa. Locurile următoare sunt ocupate de aeroporturile din Oradea – 7.280 pasageri (locul 12), Satu Mare – 4.420 pasageri (locul 13), Băneasa – 4.089 pasageri (locul 14), Maramureş – 3.853 pasageri (locul 15), Tulcea – 29 pasageri (locul 16) şi Arad – 0 pasageri (locul 17).

Conform anunţului asociaţiei, Aeroportul Arad a fost închis pentru lucrări pe toată durata lunii noiembrie, iar Aeroportul Tulcea este închis în perioada 21 noiembrie – 28 decembrie 2023.

Din punctul de vedere al numărului de aterizări și decolări (mișcări aeronave) în luna noiembrie, Brașovul s-a aflat pe locul 13 din 17 aeroporturi. Din nou, cursele efectuate de DanAir au contribuit la această poziționare în clasament. Având în vedere că în luna decembrie la și de la Brașov sunt doar 5 zboruri pe săptămână, operate de Wizz Air pentru 2 destinații, statistica pentru luna decembrie se va schimba în mod clar, cu AIBG mai jos în „clasament” și pentru numărul de pasageri și pentru categoria „mișcari aeronave”, scrie Biz Brasov.

Investiţie de 140 de milioane euro pentru doar două destinaţii

Investiţia în aeroport s-a ridicat la 140 milioane euro din care 120 milioane euro au venit de la bugetul local, iar 20 milioane euro de la bugetul naţional, transmite brasov.net.

Aeroportul se află în administrarea Consiliului Judeţean Braşov.

Inovaţia adusă de acest aeroport pe plan local este turnul virtual controlat de la Arad, care însă, după părerea unor operatori aerieni, creează dificultăţi în operare.

O altă noutate a fost programul de funcţionare, unul dintre motivele pentru care primul operator aerian a renunţat la cursele de pe Braşov. Aeroportul Braşov are un orar de funcţionare de doar 12 ore, de la ora 7 până la 19.

Advertisements
Previous Story

Hocheist la Corona Brașov. Unul dintre copiii patronului de la Ferma Dacilor, carbonizat în incendiu. Victor Dinicu avea 11 ani, iar la pensiune ar fi avut loc o petrecere pentru ziua lui de naștere. Alți doi sportivi tineri au fost carbonizați la Ferma Dacilor

Next Story

Brașov. Două nopţi de Revelion în Piaţa Sfatului. Programul petrecerilor