Brașovul ar putea avea propriul avion pentru curse interne, pentru afaceriști

Last Updated on decembrie 12, 2023 Afaceriștii și politicienii din România își înființează, pe bani publici, o companie aeriană. Consiliul Județean Brașov va asista, mâine, la prezentarea aeronavei L410, de producție cehă, în eventualitatea unei achiziții, pentru proiectul de conectivitate aeriană interurbană sub egida Liniilor Aeriene Române. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Regional Air Services Tuzla, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, scrie Radio Brasov FM.

Vă reamintim că Brașovul se află printre inițiatorii companiei „Liniile Aeriene Române”, din care fac parte 15 consilii județene care administrează aeroporturi. Intenția prin acest proiect este de a facilita curse interne care ar putea ajuta mai ales mediul de afaceri din România.

Brașovul ar putea avea propriul avion pentru curse interne, pentru afaceriști 1

În acest sens, în urmă cu câteva luni, Camera de Comerţ şi Industrie a României a propus administraţiilor judeţene finanţarea unei companii de transport aerian care să asigure legătura între principalele oraşe ale ţării.

Aeroportul Brașov. Același program de zboruri

Programul zborurilor regulate programate în săptămâna 11-17 decembrie 2023, conform mytex.ro

Luni 11 decembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:15 – Braşov (GHV) 11:25
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:00 – Londra (LTN) 13:20

Miercuri 13 decembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:55 – Braşov (GHV) 12:05
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:40 – Londra (LTN) 14:00

Joi 14 decembrie
WIZZ AIR Dortmund (DTM) 10:30 – Braşov (GHV) 13:55
WIZZ AIR – Braşov (GHV) 14:30 – Dortmund (DTM) 16:00

Vineri 15 decembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:55 – Braşov (GHV) 12:00
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:35 – Londra (LTN) 13:50

Duminică 17 decembrie
WIZZ AIR Dortmund (DTM) 10:30 – Braşov (GHV) 13:55
WIZZ AIR Braşov (GHV) 14:30 – Dortmund (DTM) 16:00

Noul director interimar, Constantin Albu, a fost prezentat vineri consilierilor județeni, pentru „binecuvântare”. Albu este recunoscut în presă și în industria aviatică din România drept cel care a condus aeroportul din Tulcea pentru peste 22 de ani, timp în care nu a reușit să aducă nicio companie de linie pentru a efectua zboruri pe aeroportul pe care îl conducea.

Vom accelera discuţiile cu companiile aeriene pentru a le identifica pe cele care doresc să zboare pe şi de pe acest aeroport. Am urmărit media şi am văzut solicitările ca destinaţii ale braşovenilor şi vom ţine cont de acestea. (…)

După 15 ianuarie, programul va fi între 7-23, un program de 16 ore. Este un prim pas. Vom continua discuţiile cu Romatsa pentru a găsi cele mai bune soluţii ca acest program să se extindă”, a declarat Constantin Albu, citat de Biz Brasov.

Previous Story

Milionarul brașovean Călin Donca a fost scos din închisoare. Își va petrece acasă Crăciunul și Anul Nou

Next Story

Brașov. Copil de 7 luni, mort de rujeolă. A murit la Spitalul de Copii, după ce fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase