Milionarul brașovean Călin Donca a fost scos din închisoare. Își va petrece acasă Crăciunul și Anul Nou

Last Updated on decembrie 12, 2023 Milionarul brașovean Călin Donca a avut parte de o veste bună de la judecătorii brașoveni. Aceștia au decis că nu mai este un pericol public și să fie cercetat în arest la domiciliu.  Asta înseamnă că milionarul își va petrece sărbătorile în vila lui din Săcele, alături de soție și cei cinci copii.

Decizia magistraților brașoveni, conform brasov.net:Respinge propunerea D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Braşov relativ la inculpaţii Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana. În baza art 242 al 2 C.pr.pen dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatilor : Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămănerii definitive a prezentei încheieri.

Călin Donca

Obligă inculpatul Donca Oncioiu Călin ca pe durata acestei măsuri să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.

Obligă inculpata Buzatu Ileana-Oana ca pe durata acestei măsuri să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În temeiul art. 221 al. 2 C. pr. pen., stabileşte în sarcina inculpatului Donca Oncioiu Călin respectarea, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, a următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu coinculpaţii din cauza de faţă respectiv cu Buzatu Ileana-Oana , Dobre Iulia, Apetri Răzvan Costinel, Chelu Bogdan Ştefăniţă precum şi cu martorii din cauza de faţă : Ulmeanu Geza-Relu, Ene Ciprian Stelian, Stoica Fabian, Carp Claudiu Constantin, Theil Lucian, Alexe Ionuţ-Cătălin, Torok Kalman, Dobrin Marian Cătălin, Abutnăriţei Petru Ionuţ, Micu Marian Catalin, direct sau indirect, în nicio modalitate.

În temeiul art. 221 al. 2 C. pr. pen., stabileşte în sarcina inculpatei Buzatu Ileana-Oana respectarea, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, a următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu coinculpaţii din cauza de faţă respectiv cu Donca-Oncioiu Călin, Donca Oncioiu Orianda Giorgiana, Dobre Iulia, Apetri Răzvan Costinel, Chelu Bogdan Ştefăniţă precum şi cu martorii din cauza de faţă : Ulmeanu Geza-Relu, Ene Ciprian Stelian, Stoica Fabian, Carp Claudiu Constantin, Theil Lucian, Alexe Ionuţ-Cătălin, Torok Kalman, Dobrin Marian Cătălin, Abutnăriţei Petru Ionuţ, Micu Marian Catalin, direct sau indirect, în nicio modalitate. Desemnează organ însărcinat cu supravegherea respectării de către inculpaţi a măsurii dispuse Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul S.I.C. al I.P.J. Braşov. În baza art. 218 al. 4 C. pr. pen., pune în vedere inculpaţilor arestaţi la domiciliu Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana că beneficiază de următoarele drepturi:

dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii, dreptul de a avea un avocat ales sau de a i se desemna un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, dreptul de a apela la un mediator, în cazurile prevăzute de lege, dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale, dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.

În baza art. 221 al. 4 C. pr. pen., se atrage atenţia inculpaţilor Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatei pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatei sau a persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta. Potrivit art.221 al.7 Cod procedură penală, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpata poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta organul desemnat cu supravegherea sa şi organul judiciar în faţa căruia se află cauza. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor Donca Oncioiu Călin şi Buzatu Ileana-Oana, sub arest la domiciliu, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi preventiv în altă cauză, la momentul rămănerii definitive a prezentei încheieri. Copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, persoanelor şi instituţiilor prevăzute de art. 221 al. 8 C. pr. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat răman în sarcina acestuia .

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia procurorului si partilor, azi 12.12.2023”.

Recent, soția milionarului din Brașov le-a împărtășit urmăritorilor ei de pe Instagram că a fost plăcut surprinsă în momentul în care a văzut că cei mici au pregătit singuri masa, pentru a-i face o surpriză. Fetițele și-au asumat această responsabilitate, iar gestul a emoționat-o până la lacrimi.

Mi-au dat lacrimile când m-au chemat la masă și am văzut. Recunoscătoare pentru aceste minuni! De multe ori mă ajută când observă și ele că am nevoie de sprijin”, a transmis Orianda, în mediul online, conform Pro Tv.

Copiii lui Donca au fost retrași de la școală

În urmă cu ceva timp, Călin și soția lui au decis să îi retragă pe cei mici de la școală, pentru a-i educa acasă. În timp ce Călin Donca se ocupa de afacerile familiei, Orianda se ocupa de casă și de educația micuților, care au vârste cuprinse între doi și 11 ani.

Călin Donca a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost acuzat de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, de evaziune fiscală, de delapidare, dar și de înșelăciune și de manipularea pieței de capital.

Previous Story

Universitatea Transilvania din Braşov, locul 4 în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din România

Next Story

Brașovul ar putea avea propriul avion pentru curse interne, pentru afaceriști