Brașov. O mașină de poliție a rămas blocată în beton proaspăt. Explicațiile polițiștilor

Poliția Brașov a explicat contextul în care o autospecială a rămas blocată, vineri, în betonul proaspăt turnat pe Calea Feldioarei. Echipajul se deplasa în sprijinul polițiștilor aflați la accidentul grav produs pe DN 13, la Măieruș, iar șoferul autospecialei a încercat să găsească o variantă pentru a evita coloana formată în trafic, potrivit unui mesaj al IPJ Brașov citat de BizBrașov.

Brașov. O mașină de poliție a rămas blocată în beton proaspăt. Explicațiile polițiștilor 1

„Am spus-o mereu că oricine poate greși. Important este ce învățăm dintr-o greșeală și cum alegem să mergem mai departe. Iar acest principiu se aplică și atunci când vorbim despre noi”, au transmis reprezentanții Poliției Brașov. Instituția precizează că, pe traseul către intervenție, circulația era restricționată și se formase o coloană lungă de autovehicule.

În încercarea de a ajunge mai repede la locul accidentului, polițistul aflat la volan a ales o porțiune pe care fusese turnat recent beton. Autospeciala a rămas blocată pentru câteva minute, însă nu a suferit avarii, iar după eliberare echipajul și-a continuat misiunea. Betonul a fost ulterior renivelat, potrivit aceleiași informări.

Poliția Brașov admite că alegerea traseului nu a fost cea mai bună și arată că decizia a fost luată sub presiunea unei intervenții urgente. „Asta nu înseamnă că alegerea a fost cea mai bună”, au mai transmis reprezentanții instituției, subliniind că situația trebuie privită în contextul deplasării către un accident grav.

Poliția Brașov: „Am spus-o mereu că oricine poate greși. Important este ce învățăm dintr-o greșeală și cum alegem să mergem mai departe.
Iar acest principiu se aplică și atunci când vorbim despre noi.
Astăzi, unul dintre colegii noștri, aflat într-un echipaj care se deplasa în sprijinul polițiștilor prezenți la un grav accident de circulație produs pe DN13, în urma căruia, din nefericire, o persoană și-a pierdut viața, a fost protagonistul imaginii de mai jos.

Pe traseul parcurs, circulația era restricționată și pe calea de rulare se formase o lungă coloană de autovehicule aflată în așteptare, așa că a încercat să găsească o variantă pentru a ajunge cât mai repede la locul intervenției.
Doar că traseul ales i-a rezervat o surpriză mai puțin plăcută. Betonul era proaspăt turnat și acest lucru a făcut ca autospeciala să rămână blocată pentru câteva minute.

Situația a fost remediată repede, autospeciala nu a suferit avarii, iar echipajul și-a continuat misiunea.
Betonul a fost și el renivelat.

Acum, dincolo de imaginile care pot stârni zâmbete, există și acest context care merită cunoscut.
Polițistul se îndrepta către o intervenție la un accident grav, unde fiecare minut contează și unde o altă coloană de vehicule aștepta să se reia traficul.

Asta nu înseamnă că alegerea a fost cea mai bună, ci doar că, uneori, dorința de a ajunge cât mai repede acolo unde este nevoie poate conduce și la decizii mai puțin inspirate.

Nu toate intervențiile decurg conform planului și nu fiecare decizie pe care o luăm sub presiunea momentului se dovedește a fi cea mai potrivită, însă este important să învățăm din astfel de situații și să nu uităm că, în ciuda intențiilor bune, putem greși.
Să avem un weekend liniștit și lipsit de incidente”

Previous Story

Târgul de Crăciun din Brașov se deschide mai devreme. Peste 50 de căsuțe și surprize pentru copii la Târgul de Crăciun

Next Story

Mircea Bravo și Bunica vin la Brașov cu „Băiat de milioane”: două proiecții speciale pe 14 octombrie