Last Updated on noiembrie 29, 2023 Primăria Brașov a anunțat că de joi, 30 noiembrie se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov. De anul acesta începe o tradiție: miercurea braşovenilor, pe pârtiile din Poiana Braşov
Astfel, din acest sezon cei care au domiciliul în oraşul nostru vor plăti, în zilele de miercuri, 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum şi cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 şi 14.00.
(foto: mountlift.com)
O altă facilitate este cea referitoare la persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, care vor plăti cu 10% mai puţin, iar pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, Ana Teleferic va organiza evenimente dedicate pe pârtiile pentru începători.
Totodată, a fost aprobată şi propunerea introducerii cartelei de sezon, personalizată şi netransmisibilă.
În ceea ce priveşte noile tarife, cea mai mare influenţă a avut-o modificarea cotei TVA de la 5 % la 19%, respectiv o majorare de 14%, la care s-au adăugat creşterea cheltuielilor cu energia şi salarizarea, de 3% (majorare sub rata inflaţiei, de 8,1% octombrie 2022 – octombrie 2023). Astfel, s-a ajuns la o medie a majorării tarifelor cu 17%, scrie bzb.ro.
Zăpadă de 30 de centimetri în masivul Postăvarul
Decizia de deschidere a domeniului schiabil a fost luată după ce în ultimele zile au fost amenajate mai multe pârtii. În primă fază se va schia în zona superioară, a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum şi pe pârtiile Kanzel, Doamnei, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia. De asemenea, vor fi deschise şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion.
Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcţionarea non-stop a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat şi precipitaţiile sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile din partea superioară a masivului are o grosime de 30 de centimetri şi o lăţime, în medie, de 20 de metri.
Ce instalaţii de transport pe cablu vor funcţiona
De joi, 30 noiembrie, vor fi funcţionale telegondola, cabina Capra Neagră, telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion. Ultima urcare va fi la ora 16.00.
Pentru achiziţionarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel şi de la telecabina Capra Neagră) şi două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanţiei de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcţiona şi două automate, la telecabina Capra Neagră şi la telegondolă. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul.
„De joi, 30 noiembrie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru, fiind pentru prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când se deschide sezonul de schi în luna noiembrie. De asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători, Stadion şi Bradul”, a anunțat, marţi, Primăria Braşov, conform RTV.