Aeroportul Brașov, prima săptămână fără Dan Air! Programul zborurilor care au mai rămas

Last Updated on noiembrie 13, 2023 Aeroportul Brașov a intrat în regim de conservare la câteva luni de la deschidere. Prin plecarea companiei Dan Air, de pe aeroport mai zboară doar Wizz Air spre Londra și Dortmund.

Luni 13 noiembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:15 – Braşov (GHV) 11:25
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:00 – Londra (LTN) 13:20

Aeroportul Brașov, prima săptămână fără Dan Air! Programul zborurilor care au mai rămas 1

Miercuri 15 noiembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:55 – Braşov (GHV) 12:05
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:40 – Londra (LTN) 14:00

Joi 16 noiembrie
WIZZ AIR Dortmund (DTM) 10:30 – Braşov (GHV) 13:55
WIZZ AIR – Braşov (GHV) 14:30 – Dortmund (DTM) 16:00

Vineri 17 noiembrie
WIZZ AIR Londra (LTN) 06:55 – Braşov (GHV) 12:00
WIZZ AIR Braşov (GHV) 12:35 – Londra (LTN) 13:50

Duminică 19 noiembrie
WIZZ AIR Dortmund (DTM) 10:30 – Braşov (GHV) 13:55
WIZZ AIR Braşov (GHV) 14:30 – Dortmund (DTM) 16:00

Aeroportul Bacău, după ce Dan Air s-a mutat de la Brașov la ei: „Orice aeroport are de câștigat de pe urma intrării de noi operatori aerieni respectiv a diversificării ofertei de destinații și creștere a numărului de frecvențe.

Pentru acest an am reușit stabilizarea evoluției pieței serviciilor de transport aerian pe Aeroportul Bacău. Aceasta după ieșirea de pe piață a Blue Air și închiderea bazei operaționale de către Wizz Air.

Conform datelor din luna septembrie 2023, Aeroportul Bacău se află pe locul 9 în clasamentul aeroporturilor din România.

Pentru anul 2023 planificăm să avem un număr total de 240.000 pasageri, față de 150.000 pasageri planificați la începutul acestui an.

Estimăm un flux suplimentar de circa 15.000 de pasageri în noiembrie-decembrie 2023, urmare a deschiderii bazei operaționale Dan Air pe Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău”.

Conflictul de la Aeroportul Brașov: de abia a început

Situaţia de la nivelul conducerii Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav devine tot mai complicată. Astfel, după ce joi a fost făcut anunţul privind revocarea directorului aeroportului, Alexandru Anghel, vineri acesta a spus că după şedinţa de joi, Consiliul de Administraţie (CA) al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov nu a emis o decizie.

Nu există nicio hotărâre de CA de revocare a mea din funcţie. Pe ordinea de zi a şedinţei de joi nu a existat acest subiect. Din punct de vedere legal, nu se poate aproba decât ce este pe ordinea de zi. În al doilea rând, analizând contractul meu de mandat, am văzut că în poziţia de membru al CA nu ai voie să faci parte din întreprinderi care au relaţii comerciale cu aeroportul.

În caz contrar, mandatul se anulează. Domnul Micu (Daniel Micu, n.r.) este angajat la ROMATSA. Noi primim de ROMATSA facturi, adică avem relaţii comerciale cu această instituţie.

Aceasta, nu ar mai fi trebuit să fie coleg cu noi de vreo jumătate de an, practic din momentul în care s-a aprobat bugetul regiei şi erau prevăzute sume pentru ROMATSA”, a declarat Alexandru Anghel, la conferinţa de presă de vineri, la care au fost şi angajaţi din administraţia aeroportului, citat de bzb.ro.

El a mai anunţat că va solicita Comisiei Juridice din Consiliul Judeţean Braşov un punct de vedere privind această situaţie.

Consiliul de Administraţie susţine că a trimis notificarea

De cealaltă parte, Consiliul de Administraţei al Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov a anunţat că „în urma şedinţei, Consiliul de Administraţie a luat act de aspectele prezentate de către directorul general şi a votat demararea în instanţă a acţiunii în răspundere împotriva mandatarului (în speţă directorul general), conform art. 10, pct. b). din contractul acestuia de mandat.

Conform articolului 7 alin. 5 din contractul de mandat al directorului general, în cazul în care Consiliul de Administraţie decide pornirea acţiunii în răspundere împotriva mandatarului, contractul de mandat încetează de drept în termen de 30 de zile de la data la care a fost notificat mandatarul cu privire la acest aspect. Notificarea va fi comunicată mandatarului în cursul zilei de 10 noiembrie 2023”.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a anunţat că săptămâna aceasta va fi convocată o nouă şedinţă în cadrul căreia va stabili ce atribuţii va avea directorul general în perioada celor 30 de zile. „După consumarea celor 30 de zile, Consiliul de Administraţie va numi un director general interimar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se mai arată în comunicatul respectiv.

În schimb, Anghel spus că va contesta notificarea în instanţă.

Previous Story

Începe construcția autostrăzii Făgăraș- Sibiu. 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție, 68 de kilometri

Next Story

(Video) Au apărut primele imagini cu presupușii criminali ai afaceristului din Sibiu. După omor, se plimbau prin oraș. „Se plimbau nestingheriți, cu cagulele pe cap, la 25 de minute după crimă”