Last Updated on octombrie 26, 2023 Polițiștii au primit o sesizare mai ciudată. O femeie în vârstă de 30 de ani din orașul Victoria (Brașov) a ajuns miercuri la o secție de poliție pentru a se plânge că un bărbat i-a dat să fumeze o țigară cu marijuana, în urma căreia a avut halucinații, relatează Biz Brașov.
Bărbatl a invitat-o la o plimbare cu mașina, iar după ce au ajuns într-o zonă limitrofă a orașului au consumat substanțe interzise, ceea ce i-a creat femeii stări de halucinație, a explicat ea.
”Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 24 octombrie, femeia de 30 de ani, din orașul Victoria, ar fi acceptat să meargă cu un bărbat, din aceeași localitate, cu autovehiculul pe care îl conducea, într-o zonă limitrofă orașului pentru a purta diverse discuții.
În acest cadru, cei doi ar fi consumat substanțe interzise, ceea ce i-a creat femeii stări de halucinație, în urma cărora s-a speriat și a fugit pe jos”, a transmis IPJ Brașov, conform Stirile Pro Tv.
”Polițiștii l-au identificat și pe conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, iar în urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a evidențiat prezența în organismul acestuia a două substanțe cu efecte psihoactive”, au mai spus polițiștii brașoveni.
În altă ordine de idei, un alt șofer a fost depistar drogat, ieri noapte, în jurul orei 01.00, pe bulevardul 15 Noiembrie, din municipiul Brașov. Bărbatul de 28 de ani este din Măieruș, județul Brașov.
Și în cazul său au fost prelevate probe de sânge și a fost deschis dosar penal (instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov), scrie mytex.ro.