Video Brașov. Un cerb cuminte s-a dus la o școală, în Râșnov

Last Updated on octombrie 19, 2023 Moment inedit la o școală din Râșnov. Un cerb şi-a făcut apariţia, joi dimineaţă, în curtea unei şcoli gimnaziale din oraşul Râşnov din judeţul Braşov, animalul fiind fotografiat, iar imaginile cu acesta fiind postate pe reţelele de socializare. Reprezentanţii Primăriei şi cei ai Ocolului Silvic au fost anunţaţi despre apariţia cerbului, acesta fiind tranchilizat după ce nu a putut fi direcţionat către pădurea din apropierea unităţii de învăţământ.

Cerbul a stat cuminte lângă gardul şcolii, s-a uitat la cea care îl filma şi il fotografia, iar pentru că nu părea deloc speria, a stat la poză chiar şi culcat în timp ce se odihnea, „şi probabil aştepta elevii să ajungă la ore”, scrie brasov.net.

Video Brașov. Un cerb cuminte s-a dus la o școală, în Râșnov 1

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râşnov, Răzvan Iancu, a declarat pentru News.ro că reprezentanţii Primăriei şi cei ai Ocolului Silvic din localitate au fost înştiinţaţi despre apariţia cerbului, ei încercând să direcţioneze animalul către pădurea din localitate. În condiţiile în care acest lucru nu a fost posibil, cerbul a fost tranchilizat şi, cel mai probabil, va fi relocat.

 

Previous Story

Aeroportul Brașov. Compania aeriană Fly Lili anunță cursele spre Germania

Next Story

Video Brașov. Cerbul cuminte, apărut la școala din Râșnov, a fost trimis înapoi în pădure. „Apariția cerbului s-a făcut în timpul orelor de curs, astfel că niciun elev sau profesor nu erau prin preajmă”