Aeroportul Brașov. Dan Air, două noi rute spre Spania. Anunț despre zborurile anulate către Budapesta și Milano

Last Updated on mai 12, 2023 Se fac și desfac curse pentru Aeroportul Brașov. Dan Air a anunțat că renunță la rutele spre Milano și Budapesta dar introduce alte două curse spre Spania. Conducerea Aeroportului spune că este în tratative cu o altă companie pentru curse zilnice spre Budapesta după ce Dan Air a renunțat la rută.

Aeroportul Brașov. Cu întârziere, Dan Air a comunicat, „cu părere de rău”, anularea rutelor Brașov – Milano și Brașov – Budapesta. Potrivit mytex, compania românească low-cost a explicat că decizia a fost luată, „din cauza cererii foarte scăzute din partea pasagerilor, cauzând astfel lipsa sustenabilității noastre. Toți cei care au avut bilete cumpărate pe rutele anulate vor primi TOȚI BANII înapoi, desigur

Aeroportul Brașov. Dan Air, două noi rute spre Spania. Anunț despre zborurile anulate către Budapesta și Milano 1

Aeroportul Brașov. Totodată, Dan Air a anunțat oficializarea a două rute către Spania: Brașov – Malaga și Brașov – Madrid.

De asemenea, operatorul menționat a precizat, încă o dată, că a adăugat frecvențe noi pentru zborurile Brașov – Nürnberg și Brașov – München.

Zilnic, zboruri Braşov – Budapesta. Legături directe către Paris şi Tel Aviv

După ce compania aeriană Dan Air a anulat cursa Braşov – Budapesta, conducerea Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav poartă discuţii cu un alt operator pentru această rută. Mai exact, directorul general al regiei, Alexandru Anghel, a anunţat joi, 11 mai, că „avem discuţi avansate să înceapă curse către Budapesta, Paris, Tel Aviv. În ceea ce priveşte Budapesta, se discută despre curse zilnice. Cred că din 15 iunie va fi mult mai uşor, pentru că operatorii vor vedea că aeroportul este funcţional şi vor putea lua mai uşor deciziile”.

Anunţul referitor la cursa zilnic Braşov – Budapesta vine după ce compania Dan Air a renunţat la această rută, alături de sursa Braşov – Milano. În schimb, compania respectivă va mări frecvenţa curselor Braşov – Munchen şi Braşov – Nuremberg, de la unul la două zboruri pe săptămână.

Pe de altă parte, Alexandru Anghel a precizat că anularea unor curse nu este surprinzătoare. „Pe piaţa aeronautică, 15% – 16% din curse se închid. Dar se deschid altele. Trebuie să ne aşteptăm ca şi la noi să se desfiinţeze curse. Important este să închidem un an cu mai multe curse decât în anul anterior. Acum, handicapul Braşovului este că nu are istoric. Piaţa se construieşte acum şi cred că trebuie să le mulţumim celor de la Dan Air că au venit pe o piaţă nouă”, a mai spus Anghel, potrivit bzb.ro.

Conform sursei amintite, din 15 iunie va opera compania Dan Air, care va avea curse către Nurnberg, Stuttgart, Barcelona, Bruxelles, Munchen şi Londra. Wizz Air va începe din luna august şi din septembrie curse Braşov – Londra şi Braşov – Dormund.

De asemenea, vor fi şi curse charter, deservite de HiSky, Animawings. Aceste zboruri sunt către Antalya şi Creta.

De ce lipsește TAROM

Pe 15 iunie vor avea loc primele două zboruri de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav. Primul avion ce va ateriza oficial la Ghimbav este o cursă care va veni de la Stuttgart și va ajunge la destinație la ora 9.00, anunță mytex.

În aceeași zi va fi efectuat și un zbor inaugural, București – Brașov, de către TAROM, cursa care ar urma să aducă oficialități și personalități de prim rang la Brașov.
Pe de altă parte, compania de stat este marele absent, în afară de curse charter de la Brașov. Alexandru Anghel a explicat de ce.

TAROM este acum în monitorizare, fiind într-un plan de reorganizare. În aceste condiţii, nu poate deschide noi destinaţii. După ce trece de această etapă și își rezolvă problemele, Braşovul este pe lista TAROM”.

Previous Story

Brașov. Se redeschide Canionul 7 Scări din 13 mai. Tarifele stabilite

Next Story

Regele Charles vine la Viscri, Brașov