Regele Charles vine la Viscri, Brașov

Last Updated on mai 16, 2023 Regele Charles al III-lea va sosi în România în data de 2 iunie şi va fi primit la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit surselor citate, acesta nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa, anunță Hotnews.

Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri. Ultima vizită a lui Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Regele Charles vine la Viscri, Brașov 1

Regele Charles are în România nu mai puțin de 10 proprietăți dintre care cea mai cunoscută este cea de la Viscri.

Este prima vizită în România în calitate de Rege şi una dintre primele sale călătorii în afara Marii Britanii după încoronare. Regele Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, şi regina consoartă Camila, în vârstă de 75 de ani, au fost încoronaţi sâmbătă, 6 mai, la Abaţia Westminster din Londra.

Mașinile interzise în Viscri

Numărul mare de mașini sufocă strada principală și strică farmecul locului, așa că autoritățile locale au făcut demersuri ca mașinile vizitatorilor să fie interzise începând cu 15 mai, anunță Știrile ProTV, conform mytex.ro.

Pentru turiști a fost amenajată o parcare la intrarea în sat, iar de acolo pot explora satul la pas ori cu căruța. Satul Viscri este în patrimoniul UNESCO, iar frumusețea lui l-a fermecat și pe actualul Rege Charles al Marii Britanii, care are o proprietate aici.

De altfel, prima zi în care s-a experimentat oprirea accesului autovehiculelor în sat a fost chiar ziua încoronării Regelui Charles al III-lea.

Mașinile interzise în Viscri, satul Regelui Charles al III-lea, În fiecare sfârșit de săptămână și în lunile de vară, fațadele colorate ale caselor săsești din Viscri nu se mai vedeau din cauza mașinilor parcate. Praful se ridica din cauza autocarelor, iar în urma lor o plimbare pe uliță își pierde din frumusețe.

„Susțin 100% ideea de a interzice mașinile”, le-a spus un turist reporterilor ProTV.

E incomod atât pentru turiști, cât și pentru localnici, care uneori nu-și pot desfășura activitățile gospodărești din cauza traficului. „N-ai loc să treci prin sat. Nu ai, nu poți, nu e loc”, s-a plâns un localnic.

Din 15 mai lucrurile se vor schimba, pentru că acces pe strada principală vor mai avea doar localnicii sau turiștii care își pot parca mașinile în curțile pensiunilor.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Dan Air, două noi rute spre Spania. Anunț despre zborurile anulate către Budapesta și Milano

Next Story

Brașov. Junii Dorobanţi sărbătoresc, sâmbătă, 100 de ani de existență. „La nici o sărbătoare a junilor, nu poate lipsi tradițională hora a noastră”