Deputatul brașovean Gabriel Andronache: Drumurile județene, protejate de distrugerea cauzată de camioanele supraîncărcate. Se măresc amenzile!

Last Updated on martie 17, 2023 Consiliile judeţene vor putea folosi sisteme dinamice de măsurare a tonajului pentru a depista camioanele care depăşesc tonajul admis pe drumurile judeţene. Anunţul a fost făcut de deputatul braşovean Gabriel Andronache (PNL), care a precizat că această permisiune a fost stabilită printr-o lege votată de Camera Deputaţilor. Pe lângă prevederea amintită, deputatul a anunţat că au fost majorate şi amenzile pentru nerespectarea limitelor de tonaj pe aceste artere.

Cea mai importantă modificare stabilită pin această lege vizează reglementarea şi admiterea dreptului administratorului drumului – de obicei consiliul judeţean – de a instala pe drumurile judeţene sisteme dinamice de măsurare a tonajului, la bordul autovehiculelor, pe lângă sistemele automate încastrate în asfalt.

Deputatul brașovean Gabriel Andronache: Drumurile județene, protejate de distrugerea cauzată de camioanele supraîncărcate. Se măresc amenzile! 1

În acest mod se simplifică foarte mult constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor, ceea ce va descuraja încărcarea excesivă a mijloacelor de transport marfă, încărcare ce constituie factorul predominant de deteriorare al reţelei de drumuri”, a declarat Andronache, citat de bzb.ro.

Conform actului normativ amintit, limita maximă admisă pentru circulaţia pe drumurile judeţene este de 8 tone pe axă. Prin legea amintită sunt stabilite amenzi ce pot ajunge la 25.000 de lei.

Prin lege se stabilește:

– Controlul vehiculelor privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, prevăzute în anexele nr.2 și 3, se efectuează cu sisteme automate de cântărire amplasate pe rețeaua de drumuri sau cu echipamente de cântărire dinamică montate la bordul vehiculelor, de către personalul prevăzut la art. 612 lit.a), c) și e), potrivit competențelor legale.

– Sancţiunile contravenţionale pentru depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise se clasifică gradual, în funcţie de gravitatea contravenţiei, în contravenţii minore, grave şi foarte grave.

Sancţiunile respective se aplică după cum urmează:

– pentru depăşirea masei totale maxime admise sau depăşirea masei totale autorizate prin AST:

Contravenţii minore:

– până la 5%, inclusiv – de la 1.500 lei la 1.800 lei, dacă depăşirea se constată din documentele de transport.

La constatarea masei totale prin cântărire se aplica sanctiuni contraventionale dacă masa totală maxima admisa sau masa totala autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii grave:

– cu până la 10% inclusiv – de la 6.000 lei la 10.000 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 10.000 lei la 12.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%. dar nu mai mult de 25% inclusiv – de la 12.000 lei la 15.000 lei;

– cu mai mult de 25% – de la 15.000 lei la 20.000 lei;

– pentru depăşirea maselor maxime admise pe axe sau depăşirea maselor pe axe autorizate prin AST:

La constatarea masei pe axe prin cântărire se aplică sancțiuni contravenționale dacă masa maximă admisă pe axe sau masa pe axe autorizată prin AST este depăşită cu:

– AXA SIMPLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 150 lei la 300 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 300 lei la 900 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 900 lei la 6.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 6.000 lei la 19.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 20.000 lei la 25.000 lei;

– AXA DUBLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 240 lei la 1.200 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.200 lei la 3.300 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 3.300 lei la 10.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20%, dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 10.000 lei la 18.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 20.000 lei la 25.000 lei;

– AXA TRIPLĂ:

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 210 lei la 1.000 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5% dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.000 lei la 4.500 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 4.000 lei la 13.500 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% dar nu mai mult de 30% inclusiv – de la 13.500 lei la 25.000 lei;

– cu mai mult de 30% – de la 25.000 lei la 30.000 lei;

pentru depăşirea dimensiunilor maxime admise sau depăşirea dimensiunilor autorizate prin AST:

– LUNGIME:

La constatarea lungimii prin măsurare se aplică sancțiuni contravenționale dacă lungimea maximă admisă sau lungimea autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii minore:

– cu până la 5%, inclusiv – de la 150 lei la 250 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 400 lei la 500 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei;

– LĂȚIME:

La constatarea lăţimii prin măsurare se aplică sancțiuni contravenționale dacă lăţimea maximă admisă sau lăţimea autorizată prin AST este depăşită cu

Contravenţii minore:

– cu până la 5% inclusiv – de la 300 lei la 400 lei.

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 400 lei la 600 lei;

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 800 lei la 1.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei.

– ÎNĂLȚIME:

La constatarea înălţimii prin măsurare se aplică sancțiuni contravenționale dacă înălţimea maximă admisă sau înălţimea autorizată prin AST este depăşită cu:

Contravenţii minore:

– cu cel mult 1% inclusiv – de la 100 lei la 300 lei;

Contravenţii grave:

– cu mai mult de 1%, dar nu mai mult de 5% inclusiv – de la 300 lei la 500 lei;

– cu mai mult de 5%, dar nu mai mult de 10% inclusiv – de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Contravenţii foarte grave:

– cu mai mult de 10%, dar nu mai mult de 20% inclusiv – de la 3.000 lei la 4.000 lei;

– cu mai mult de 20% – de la 8.000 lei la 10.000 lei.

– Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale, şi se sancţionează după cum urmează:

– refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire și/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum și refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control documentele privind transportul, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, aplicată conducătorului auto.

– Prin hotărâri ale consiliilor județene și locale, se va aproba modul de organizare și desfășurare a activității organelor proprii de control privind mijloacele tehnico-administrative prevăzute de lege.

Modificările legislative de mai sus au fost aduse Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu numărul 158 din data de 22 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 82/1998, anunță brasovtv.com.

Link către actul normativ modificator ce urmează să fie transmis Președintelui României pentru promulgare:

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19253

Previous Story

Brașov. Intrare liberă la Dino Parc Râşnov pentru toţi elevii, în cadrul programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde.

Next Story

Video Brașov. Un tren cu blindate și camioane militare a deraiat. Incidentul a fost filmat de un șofer