Last Updated on martie 6, 2023 Un scandal de proporții a izbucnit după ce Auchan Brașov din Mall-ul Coresi a desființat toate posturile de casieri pe care le-a înlocuit cu case de marcat automate. Decizia a adunat păreri pro și contra, Marian Godină a transmis un mesaj prin care și-a exprimat ferm nemulțumirea, iar Auchan a venit cu precizări.
Marian Godina: „Auchan nu a fost niciodată unul dintre magazinele mele preferate, întotdeauna l-am perceput rece și neprimitor, dar cu toate astea făceam uneori cumpărături și de acolo.
Ultima dată când am mers, am observat că nu mai există case. Aveam ditamai coșul plin ochi cu tot felul de produse pe care am realizat că va trebui să le scanez. Aveam opțiunea să abandonez coșul așa plin cum era și să îmi văd de treabă, dar nu am făcut-o gândindu-mă că un om va trenui să așeze la loc toate produsele alea adunate de prin tot magazinul.
M-am apucat să le scanez singur, stângaci, pentru că eu nu sunt casier, dar Auchan a ținut să mă transforme în unul. Nu știu ce s-a întâmplat cu acele doamne care lucrau la case, nu știu dacă au fost disponibilizate, dar sigur prin metoda asta magazinul face economie.
Economie care, cel mai probabil, se traduce în profit, cel puțin eu așa o văd.
Adică dăm afară casierii și îi punem pe clienți să fie casieri pentru noi, gratis. Măcar de erau produsele mai ieftine, dar sunt la fel ca înainte.
Așadar, eu nu vreau să fiu casier gratuit pentru nimeni, nici pentru Auchan, nici pentru mine.
Aaa, că se întâmpla să intru în ditamai magazinul doar pentru câteva produse, îmi și conveneaau casele alea unde îmi scanam singur o apă și un bax de scutece, dar când aveam un ditamai coșul plin preferam să stau la o casă clasică.
Acum vor spune unii că ăsta e progres, a avansat tehnologia. Eu consider că nu e așa, ci doar s-a schimbat omul care scanează produsele, adică din casierița care avea un salariu să facă asta, a devenit casier clientul, fără să fie recompensat nici măcar cu o reducere.
Dacă intram în magazin, umpleam coșul, ieșeam liniștit și primeam un mesaj că mi-a fost debitat contul cu contravaloarea produselor din coș, fără să trec pe la vreo casă, aș fi numit asta progres.
Dar soluția mea e simplă, nu mă mai duc la Auchan, la fel cum celor care le place asta pot merge în continuare, că doar e evoluția tehnologiei și „cost saving”.
Aștept acum să apară restaurantele în care mergi în spate să-ți faci o omletă, iar la final te duci cu farfuria să o speli”
Reacția Auchan
„Toți colegii noștri casieri sunt în continuare angajați și prezenți în magazin, disponibili să ofere suport în scanarea produselor. Odată cu implementarea noului sistem de case, meseria de casier evoluează de la activități de rutină tehnică către activități de relaționare, acompaniere și consiliere clienți. Astfel, colegii noștri din zona caselor rămân la dispoziția oricărui client care are nevoie de ajutorul lor și nicio persoană nu a fost disponibilizată.
Ca urmare a unui amplu proces de modernizare a liniei caselor de marcat, o parte dintre magazinele noastre oferă acum clienților o soluție eficientă prin care toate casele de marcat sunt deschise permanent. Evitarea formării de cozi și reducerea timpului petrecut la casă sunt beneficiile principale pe care le oferim clienților noștri”, a transmis Auchan.
Ca parte a proceselor de modernizare și digitalizare a companiei, Auchan a început remodelarea liniilor de case din magazine și construirea unui parcurs 100% self check-out pentru clienți. Datorită noului sistem de case, clienții beneficiază de un timp redus de așteptare la casele de marcat, toate acestea fiind permanent deschise. De altfel, toți angajații din zona caselor de marcat evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier, noul lor rol fiind acela de a acorda consultanță și suport clienților.
Noua soluție de case propune o abordare flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase, fiind destinată pentru a evita formarea de cozi și pentru a reduce timpul de aștepare la case. În funcție de dimensiunea magazinului, între 16-50 de case rapide self check-out funcționează permanent în fiecare unitate. Casele rapide self check-out sunt intuitive și ușor de utilizat, iar întregul proces de scanare a cumpărăturilor poate fi realizat în mod individual de către client sau cu ajutorul consilierilor de case, aceștia fiind permanent disponibili pentru a oferi suportul necesar.
După scanarea produselor, clienții pot achita cumpărăturile prin orice modalitate de plată: numerar, card bancar, bonuri de masă digitalizate, etc. De asemenea, noul sistem de case permite scanarea facilă și a cardului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferind membrilor numeroase avantaje.
„Proiectul de modernizare a caselor de marcat este natural în contextul social aflat în continuă schimbare și reprezintă răspunsul nostru la nevoile clienților și angajaților, dar și un nou pas în transformarea digitală a companiei noastre. Ascultând nevoile clienților și angajaților, am reușit să implementăm o soluție care asigură modernitate, păstrând parcursul asistat de către colegii noștri, și care contribuie la dezvoltarea profesională a acestora”, a declarat Gabriela Gealapu, Manager Național Case, potrivit stiripesurse.ro.
În prezent, 12 dintre magazinele Auchan (hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan) din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.
Cătălin Striblea: „Înțeleg nemulțumirea că nu vor mai fi casieri la Auchan. Mai ales că tu, clientul, faci pe casierul și nu ești plătit pentru asta. Ce fac oamenii de la case trebuie considerat un serviciu care este inclus în preț. Și, da, corporațiile fac o economie prin tăierea lor.
Și înțeleg parțial nemulțumirea legată de salariile de la aceste casierii. Știți ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Ikea Timișoara, acolo unde lumea a protestat față de nivelul mic al salariilor în comparație cu banii făcuți de corporații aici.
Dar…
Vedeți despre ce avem opinii și nemulțumiri aici, în România? Despre salarii mici și muncă puțin calificată. Marea problemă este că noi pregătim forță de muncă care să ocupe posturi de jos în companii. Și că nu mai găsim nici din aceștia pentru că pleacă. Apoi avem o discuție despre cât de mult poate câștiga un astfel de om. Păi dacă la funcțiile astea nu dai cele mai mici salarii, unde o să le dai?
Problema reală a României este că în materie de muncă, noi nu avem posturi și industrii cu calificare înaltă și valoare adăugată. Salariile mari și bunăstarea nu vin din casierie, ci din muncă în zona digitală, de cercetare, de produse unice și care necesită multă minte.
Or România nu se poate decupla de zona asta în care produce casieri și apoi se plânge că ei nu câștigă bani.
Dacă ne-ar trebui un program național, acela ar fi să avem cât mai mulți oameni care să facă și să opereze roboții care să țină locul casierilor. Sau să dezvolte softuri, tehnologii, produse costisitoare. Căci, inevitabil, casierii vor dispărea, dar matematica din spatele softului de casier, niciodată”.