Braşovul va avea observator astronomic la Grădina Zoologică

Last Updated on noiembrie 23, 2022 Grădina Zoologică Braşov are în plan să transforme observaţiile astronomice într-o activitate curentă.

Grădina Zoologică a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre prin care sunt aprobate veniturile proprii ale acestui serviciu public pentru anul 2023, care include taxele pentru vizitarea Grădinii zoologice, cele pentru intrarea la Planetariu, cele pentru autobuzul virtual şi, începând de anul viitor, taxele pentru observaţii bolta cerească sau observaţii solare, informează bzb.ro.

Braşovul va avea observator astronomic la Grădina Zoologică 1

Prin proiectul de hotărâre este propusă o taxă pentru observaţii de noapte a boltei cereşti (de 1 – 3 ore) în cuantum de 20 lei/şedinţă pentru adulţi şi de 10 lei/şedinţă pentru copii/elevi/ studenţi/vârstnici (peste 65 de ani).

De asemenea, este propusă şi o taxă de observaţii de noapte sau observaţii solare la cerere (închiriere servicii şi echipamente, pentru întreg Planetariul), valoarea acesteia fiind de 2.500 lei/oră (minim 2 ore – maxim 5 ore). În situaţia depăşirii timpului maxim stabilit prin contract, se percepe o taxă adiţională de 3.500 lei/oră.

Pentru atelierele de astronomie (4-12 sesiuni/1-3 ore fiecare sesiune) este propusă o taxă de 20 lei/sesiune, cu precizarea că plata se face integral pentru tot atelierul.

Conform proiectului de hotărâre supus dezbaterii, propunerea conducerii Grădinii Zoologice Braşov este ca taxele de acces la grădina zoologică, la planetariu şi la autobuzul safari să rămână la acelaşi nivel ca cele din 2022.

Previous Story

Brașovul industrial. Compania germană Diehl Controls investește peste 50 mil. euro într-o fabrică de componente electronice

Next Story

Primarul din Sfântu Gheorghe: Aeroportul Brașov se va deschide pe 15 iunie 2023. va duce la o dezvoltare inclusiv a judeţului Covasna şi a zonei Sfântu Gheorghe