Last Updated on septembrie 3, 2022 Modelul produs la Brașov va fi folosit pentru logistică, dar producătorul spune că poate fi la fel de capabil și în misiunile de teren ale militarilor. „Este făcut absolut după standardele militare” spune un oficial al mărcii. Camionul poate transporta 3 persoane în cabină și 24 în platforma din spate.
Camionul poate funcționa atât pe motorină, cât și pe combustibil special, aprobat de NATO. Pentru uzul acestui tip de combustibil, motorul are nevoie de o pregătire specială, anunță promotor.ro.
Roțile se pot dezumfla sau umfla cu ajutorul comenzilor aflate în cabină. Acestea au și un sistem de protecție, iar în momentul în care depășești viteza recomandată pentru acea presiune, ele se umflă automat la loc, fără a fi nevoie de oprirea vehiculului.
Cabină „retro” modernizată, de MAN F7, și motor Euro 5, la standard NATO
Camionul militar cu tracțiune pe toate cele șase roți este bazat pe șasiul și punțile utilizate de fabrică de mai bine de 40 de ani și are o cabină cu un design extrem de familiar, derivată din cea a camioanelor MAN F7, pentru care „Steagul Roșu” are licență încă din anii 1970. Acum, însă, are post de conducere avansat și aer condiționat, anunță Newsweek.ro.
Roman 22.290 DFAEG 6×6 este animat de un motor MAN cu o cilindree de 6,87 litri, care dezvoltă 290 de cai putere și un cuplu maxim de 1.150 Nm, conform standardelor de poluare Euro 5 și care funcționează inclusiv cu combustibilul standard NATO. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală, ZF, cu 9 trepte.
Punțile motoare spate beneficiază de diferențial blocabil longitudinal și transversal, iar camionul oferă unghiuri de atac și degajare de 30 de grade, fiind cotat cu capacități foarte bune în teren accidentat. De asemenea, este dotat cu trolii hidraulice față/spate, iar roțile pot fi umflate și dezumflate în mers, grație sistemului Syegon.
Conform producătorului, Roman 22.290 DFAEG 6×6 este un „ autocamion militar, 6×6, montaj roţi single faţă şi spate, proiectat pentru transport trupe şi materiale cu capacitate mare de progresiune în teren accidentat. Poate transporta 2+1 persoane în cabină şi 24 persoane sau 10 tone în suprastructură. Acces uşor pe părţile laterale şi spate. COMPATIBILITATE NATO : sistem de iluminare camuflat , interfaţă electrică, pneumatică , remorcare şi recovery, vopsire. Funcţionează cu combustibil unic NATO”.
Roman 22.290 DFAEG 6×6 are o masă totală admisă de 22,3 tone și poate atinge o viteză maximă de 90 km/h.
Vezi aici Video: