Russel Crowe va juca într-un film thriller adaptat după „Cartea oglinzilor”, scrisă de făgărășeanul E. O. Chirovici

Last Updated on septembrie 2, 2022 Actorul Russell Crowe va juca rolul unui fost detectiv de omucideri însărcinat să reexamineze un caz brutal de crimă din trecutul său. Filmul „Sleeping Dogs” este o adaptare după romanul „Cartea oglinzilor”, scris de făgărășeanul Eugen Ovidiu Chirovici

„Russell Crowe îl va juca pe Roy Freeman, care este supus unui tratament de ultimă oră pentru Alzheimer. El este forţat să se confrunte cu impactul unei investigaţii din trecutul său, după ce un deţinut condamnat la moarte pe care Freeman l-a arestat cu 10 ani înainte începe să-şi proclame nevinovăţia. Intrigat şi luptând să-şi recapete memoria, Freeman îl angajează pe fostul său partener pentru a-l ajuta să reînvie cazul şi să descopere adevărul.

Russel Crowe va juca într-un film thriller adaptat după „Cartea oglinzilor”, scrisă de făgărășeanul E. O. Chirovici 1

Împreună, pornesc în dezlegarea unei reţele încâlcite de secrete, forţându-l pe Freeman să facă nişte descoperiri îngrozitoare, potrivit publicației americane. […] Producția este programată să înceapă în 2023”, relatează publicația americană Variety, potrivit bunaziuafagaras.ro.

Cine este Eugen Ovidiu Chirovici

S-a născut la 11 mai 1964 în Făgăraș și este considerat unul dintre cei mai traduși scriitori născuți în România. Deși a publicat încă dinaninte de Revoluție, Eugen Ovidiu Chirovici a absolvit Academia de Studii Economice din București în 1988 și a lucrat timp de doi ani ca economist în orașul său natal. A hotarât cu ceva timp în urmă să se dedice exclusiv scrisului și s-a mutat în Marea Britanie.

„Cartea Oglinzilor”, scrisă în limba engleză, este un thriller psihologic ce are loc în Statele Unite, și care a trezit un mare interes în întreaga lume, fiind tradus în 39 de limbi și vândut în peste 600.000 de exemplare, anunță Cinefan.ro.

Scriitorul român cel mai bine tradus din ultima jumătate de secol, care locuiește acum în Italia, revine cu bucurie în orașul său natal pentru a se alătura demersului cultural ”Art Festin Făgăraș 2019”, ce va avea loc în perioada 9-11 august.

Previous Story

Brașov. Proiect imobiliar cu peste 2.000 de locuințe pe terenul Uzinei Roman

Next Story

(Video) Cum arată cel mai nou camion militar construit de Roman Brașov