Last Updated on noiembrie 3, 2021 Primarul Brașovului, Allen Coliban, a fost amendat cu suma de 290 de lei pentru că a parcat în prima zi de scoală pe trecerea de pietoni.
Polițiștii brașoveni l-au amendat pe Allen Coliban pentru că a parcat pe trecerea de pietoni în 13 septembrie, în centrul Brașovului. Acesta se afla în zonă pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a anului școlar, la Colegiul Andrei Șaguna.
(foto Biz Brasov)
De altfel, primarul Coliban recunoscuse greșeala făcută.
„Am ajuns la Colegiul Șaguna pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru a vorbi despre investițiile pe care le facem în educație și a vedea cum din acest an începem colectarea selectivă în școli.
Din păcate, singura zonă unde am putut parca mașina era la marginea unei treceri de pe o strădă lăturalnică. Acest eveniment nu-mi face cinste, îmi asum în totalitate greșeala și îmi prezint scuze în fața brașovenilor”, spunea primarul Coliban în ziua respectivă, potrivit bizbrasov.ro