Last Updated on octombrie 13, 2021 Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat, seara trecută, pe un bulevard din Braşov, în faţa unui chioşc.
Pe imagini se vede cum atacatorul o ia la fugă după ce îl loveşte pe tânăr. Martorii au sunat imediat la 112 şi au încercat să-i acorde bărbatului primul ajutor, transmite observatornews.ro.
La fața locului a ajuns repede un echipaj medical care l-a dus pe tânăr de urgență la spital. Acesta a intrat direct în operaţie.
La locul agresiunii au ajuns şi poliţiştii care, în scurt timp l-au prins pe agresor. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, aflat acum în custodia polițiștilor.
„La data de 12 octombrie 2021, în jurul orei 19.30, dispeceratul Inspectoratului de Politie Judetean Brasov a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Iuliu Maniu din municipiul Brașov ar fi avut loc o agresiune fizică între două persoane de sex masculin, în urma căreia un tânăr, în vârstă de 21 ani, ar fi suferit vătămări corporale, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma investigațiilor efectuate, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au reușit, în scurt timp, identificarea și depistarea autorului faptei, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 24 ani, din localitatea Crizbav, județul Brașov.
Bărbatul se află în custodia polițiștilor brașoveni în vederea audierii și stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, potrivit mytex.ro.
În Brașov, par a se înmulți incidentele violente. Săptămâna trecută, un tânăr a fost la un pas să fie omorât în fața unui club de manele din Brașov. Totul a pornit de la o dedicație muzicală.
Nemulţumit de alegerile muzicale ale tânărului, un client l-a aruncat cu capul de asfalt şi a continuat să-l lovească deşi acesta leşinase.