Last Updated on august 13, 2021 Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN 13, în zona localităţii Feldioara, judeţul Braşov, fiind implicate şapte persoane.
Iulian Mirela Lungu: „Accident la Feldioara”
„La ora 06.35 ISU Brasov a fost anuntat prin SNAUU 112 de producerea unui accident rutier cu patru autoturisme implicate, la iesire din Feldioara, pe DN 13”, a transmis, vineri, ISU Braşov.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje.
”Total pasageri 7, cinci adulţi şi doi copii. Persoanele sunt evaluate de echipajele SMURD, traficul fiind blocat pe ambele sensuri”, a mai precizat ISU
Ilie G.: „Nesimțire este accident spre Feldioara trafic blocat dar se mai trezește cite unu sa meargă pe contra sens și forțează sa treacă”
IPJ BRAŞOV: În această dimineață, pe DN13, între localitățile Feldioara și Rotbav din județul Brașov, la km 19 + 140 m, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme și o autoutilitară.
O persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.