Last Updated on iulie 15, 2021 Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a anunțat miercuri că a fost finalizat proiectul de Ordonanță de Urgență privind intervenția imediată în localitățile unde apar urși. Proiectul ar urma să fie adoptat în următoarea ședință de Guvern.
„Proiectul de Ordonanță de Urgență care permite intervenția imediată în localitățile unde se semnalează prezența urșilor a fost finalizat. Azi am modificat textul proiectului în așa fel încât acesta conține propunerile Ministerului de Interne, respectiv a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Am eliminat toate obstacolele legale și de interpretare, astfel încât Guvernul va adopta proiectul de Ordonanță de Urgență în următoarea ședință de guvern”, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna, citat de digi24.ro.
Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra cetățenilor și bunurilor acestora în intravilanul localităților prin capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere.
Potrivit inițiatorilor, scopul principal al actului normativ este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice. Documentul a fost realizat în funcție de prevederile europene și de datele statistice. Proiectul definește mai mulți termeni, modalitățile de intervenție și componența echipelor de intrevenție.
Echipele vor fi formate din reprezentantul Primăriei, medicul veterinar, jandarmi și personalul tehnic de specialitate din partea gestionarului fondului forestier. Membrii echipei vor lua deciziile prin majoritate simplă, iar intervențiile vor fi graduale, a explicat ministrul Mediului.
Îndepărtarea trebuie să fie prima soluție, tranchilizarea și relocarea sunt următoarele soluții, iar împușcarea sau extragerea prin eutanasiere reprezintă ultima soluție. Ministrul Tanczos Barna a mai spus că ultima soluție se aplică doar dacă soluțiile anterioare au dat greș, iar exemplarul constituie un risc real și iminent la siguranța cetățenilor, dacă pune în pericol echipa de intervenție sau dacă animalul este rănit.