Last Updated on iunie 28, 2021 Două persoane au fost atacate de urs sâmbătă. O tânără a fost atacată în stațiunea Sinaia, un tânăr, aflat la alergat, a fost atacat pe drumul dintre Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi. Atenționări serioase pentru brașovenii care preferă plimbările/alergările prin pădurile din jur.
Fata din Sinaia a fost ajutată de un agent de pază care, alertat de țipetele ei, a intervenit și a reușit să alunge animalul.
Bărbatul a adăpostit-o pe tânără în Direcția Județeană de Pază, care funcționează în subordinea Consiliului Județean. Acesta a sunat la 112 pentru a anunța incidentul.
La fața locului au intervenit și jandarmii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova care au reușit să îndepărteze ursul spre zona împădurită, anunță Antena 3.
„Îl felicităm pe agentul Oancea Gabriel care, în timp ce-şi executa serviciul la obiectivul din parcul din Sinaia, alertat de ţipetele unei turiste, a venit in ajutorul acesteia, alungând un urs ce se deplasa înspre tânăra adolescentă! Aceasta a fost găzduită in interiorul obiectivului, colegul nostru a alertat prin serviciul 112 Jandarmeria şi situaţia a avut un final fericit!”, precizează sursa citată.
Sâmbătă, un bărbat care se afla la alergat între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi a fost atacat de un urs. Primarul din reședința de județ, Antal Árpád, a făcut apel la cetățeni să circule cu grijă în zona Șugaș Băi și a precizat, totodată, că autoritățile centrale ar trebui să ia măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple.
„Cred că este important să protejăm mediul natural și urșii, dar viața oamenilor este cea mai importantă! Știu că atacurile urșilor sunt o problemă sensibilă pentru mulți oameni, dar este nevoie de o acțiune decisivă și nu trebuie să mai întârziem!”, a mai transmis edilul, potrivit Covasna Media.
Un urs a fost surprins de locuitorii din Băile Tuşnad, plimbându-se nestingherit prin preajma unui hotel. Fără frică de trecători, de maşini sau de gălăgie, animalul s-a aşezat pe o bancă, să se odihnească, potrivit Observator Tv.
Daniel Opait: „Atentie la practicarea sporturilor in habitate cu ursi!
Odata cu intensificarea practicarii sporturilor in zonele impadurite, apare riscul de a surprinde ursi de foarte aproape si creste exponential riscul unui atac defensiv al acestora.
Sporturile care permit strabaterea distantei in liniste ca ciclismul sau alergarea sunt cele mai riscante.
De cele mai multe ori participantii nu sunt atenti la ce se intampla in apropierea potecii, apar brusc de dupa viraje sau strabat zone fara vizibilitate, fiind invizibili pentru ursi.
Astfel creste riscul intalnirii de la mica distanta cu un urs, interpunerea intre ursoaica si puii acesteia sau intre urs si o eventuala prada.
Astazi am trecut pe langa o interventie a doua echipaje ale Salvarii, in apropiere de Sf. Gheorghe, pentru a prelua un alergator cu rani multiple provocate de urs. Acesta a reusit sa ajunga la sosea prin forte proprii. Totul s-a intamplat in jurul orei 15, intr-o zona cunoscuta pentru aglomeratia din week-end si unde erau foarte multe persoane langa sosea si drumurile forestiere.
Zona este cunoscuta pentru prezenta ursilor, existand si atentionari de evitare a acesteia. Ceva mai sus am reusit sa observam si noi un urs de 2-3 ani pe o pasune, fara legatura cu acel atac.
Cateva sfaturi pentru a evita astfel de conflicte:
– evitati sa porniti singuri in zone cu risc, majoritatea atacurilor au ca tinta persoane solitare
– nu faceti sport dimineata sau seara si categoric nu strabateti astfel de zone noaptea
– nu traversati zone cu vegetatie abundenta si fara vizibilitate
– faceti zgomot in zonele de mai sus
– fiti atenti la urme, excremente si alte semne ale prezentei ursilor (musuroaie distruse, roci intoarse, trunchiuri desfacute, conifere decojite)
– nu lasati cainii liberi si preferabil sa nu ii luati cu voi
– daca gasiti un cadavru de animal, parasiti imediat zona, de regula ursul il pazeste de la o distanta redusa
-in cazul intalnirii cu un urs vorbiti incet si retrageti-va pe unde ati venit tinand ursul sub observatie, dar fara a-l privi in ochi
– nu tipati si nu va agitati
– nu fugiti, pentru ca nu aveti nicio sansa sa intreceti un urs, indiferent de teren
– nu va urcati in copac
– majoritatea atacurilor sunt de intimidare, fara contact, retrageti-va incet
– in cazul putin probabil al unui atac, culcati-va la pamant, protejati-va ceafa cu mainile, despartiti picioarele si nu luptati cu acesta, decat daca atacul continua. De obicei, raspunsul agresiv al omului atrage un atac mai energic al ursului.
– puteti cumpara din comert un spray special cu capsaicina, cu rezultate bune in oprirea atacurilor. Trebuie tinut la indemana si trebuie sa il puteti folosi in cateva secunde. Atentie la lege!
– sporturile pot fi facute in continuare in zone impadurite, insa retineti ca sunteti direct raspunzatori pentru propria siguranta”.