Adrian Veștea este de acord. Indicatoarele din terminalul Aeroportului Braşov vor fi în patru limbi, română, engleză, maghiară şi germană

Last Updated on decembrie 15, 2020 Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veştea, a fost de acord cu propunerea deputatului Tudor Benga 9USR) și anunță că în interiorul terminalului Aeroportului Internaţional Braşov inscripțiile vor fi în patru limbi, română, engleză, maghiară şi germană.

Proiectul Aeroportului Internaţional Braşov a fost de la bun început susţinut de judeţele Covasna şi Harghita, care au venit alături de noi în toate demersurile pe care le-am realizat în direcţia implementării acestei investiţii esenţiale nu doar pentru judeţul Braşov, ci pentru întreaga zonă.

Adrian Veștea este de acord. Indicatoarele din terminalul Aeroportului Braşov vor fi în patru limbi, română, engleză, maghiară şi germană 1

Apreciem ajutorul şi susţinerea pe care preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita le-au acordat proiectului nostru, inclusiv prin susţinerea alocărilor financiare de la guvern destinate Aeroportului Braşov.

Chiar dacă Airports Council International (Comunitatea internaţională a aeroporturilor) recomandă ca în signalistica folosită în interiorul terminalelor să se folosească limba engleză, ca principala limbă de circulaţie internaţională, alături de limba oficială din ţara respectivă, noi considerăm obligatorie includerea limbilor maghiară şi germană, pentru a sublinia bogăţia multiculturalităţii şi interculturalităţii Braşovului, care conferă unicitate judeţului nostru”, afirmă preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Viceprimarul Flavia Boghiu își cere scuze după ce a ocupat un loc de parcare, fără să lase un număr de telefon în parbriz. „Efectiv, să-mi las numărul de telefon. Nu-mi stă în fire, dar pot să înțeleg și să rezonez cu nervii pe care ți-i provoacă situațiile de genul”

Next Story

Foto Brașov. Cartier nou, gunoaie multe în stradă. „Exista pe aceasta strada deja 3 pubele de la 3 dezvoltatori amplasate pe domeniul public. De ce s-au mai plantat pomi daca gunoaiele stau pe carosabil- domeniul public”