Last Updated on noiembrie 5, 2020 Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veştea a anunțat în această seară că a fost depistat pozitiv cu coonavirus.
Adrian Veştea: „Dragi brașoveni,
M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră și să dau dovadă de maximă transparență, nu doar la bine, ci și în momentele mai puțin plăcute. Vreau, de aceea, să vă anunț că am fost declarat pozitiv la testul pentru COVID-19.
Vă mărturisesc că am fost suprins, deoarece am respectat toate măsurile de protecție. Imediat după ce am aflat rezultatul testului m-am izolat, iar în următoarea perioadă voi urma schema de tratament indicată de medicii specialiști. Mă simt bine, nu prezint simptome și am încredere că voi depăși această încercare. Iar când medicii mă vor declara vindecat voi reveni la treabă.
Până atunci, îl voi desemna pe vicepreședintele Șerban Todorică Constantin pentru a prelua atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Brașov, urmând a ne consulta permanent, telefonic și prin intermediul platformelor online .
Vă rog, și pe această cale, să aveți grijă de dumneavoastră și unii de ceilalți, să fiți responsabili și solidari!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!