Brașov. Cum a murit de COVID polițistul de 34 de ani. „Au fost momente când nu mi-au pus masca bine”

Last Updated on noiembrie 5, 2020 Jurnalista Electra Ghiza a prezentat noi informații privind moartea fulgerătoare a polițistului de 34d e ani din Brașov după ce s-a infectat cu coronavirus. El nu suferea de alte boli.

ELECTRA GHIZA jurnalist: „Un polițist în vârsta de 34 de ani, tată a doi copii mici, s-a stins azi dimineață în secția ATI Covid de la Brașov. Absolvent al Liceului Militar și apoi al Academiei de Poliție, activ de 10 ani în IPJ Brașov și șef al Biroului de Investigatii Criminale TF, Ionuț Hanganu era înalt, cu statură atletică, nu avea comorbidități.

Brașov. Cum a murit de COVID polițistul de 34 de ani. „Au fost momente când nu mi-au pus masca bine” 1

S-a testat în data de 12 octombrie pentru că alți trei colegi de-ai lui, politisti, erau infectati. A iesit și el pozitiv. Pentru că a făcut febră, s-a internat într-un spital suport Covid. După o săptămână (20 octombrie) i-a scăzut saturația de oxigen din sânge astfel că a fost transfertat în modularul ATI Covid de la Spitalul Judetean Brașov. I-a fost pusă masca de oxigen CPAP la nivelul maxim: 100. Lucrurile nu evolueaza bine iar politistul le transmite apropiaților mesajul:

“E dureros să respir la 100”. Nici în zilele următoare nu e bine iar pe 23 octombrie apar semnele de emfizem pulmonar si sub piele (bule/basici cu aer – pe înțelesul nostru).

“Aspect de emfizem pulmonar difuz bilateral cu aparitia unor multiple bule de enfizem mai numeroase in campurile pulmonare antero-bazale si postero-bazale bilaterale, ajungand pana la 4 cm(….) Important emfizem subcutanat extins de la nivelul jonctiunii cervico- toracale pe pererii anteriori, posteriori si laterali toracali, ce se extinde circumferential si la nivelul peretilor abdomenului superior scanat.”

Tot mai grav, pacientul tine legatura cu apropiații și le scrie prin ce trece. Se plânge de felul în care decurg procedurile de tratament.
“Unii se implică și știu ce au de făcut, alții habar n-au.”

“Au fost momente când nu mi-au pus masca bine.”

Starea de sănătate a polițistului se deteriorează tot mai mult iar pe 1 noiembrie are un ultim dialog cu un prieten. Îi spune că are des atacuri de panică dar că e hotarât să lupte pentru viața lui, vrea să trăiască. Pe 2 noiembrie este sedat și intubat. A mai trăit așa 3 zile. Azi dimineață, la ora 4, s-a pronunțat decesul.
Durerea este imensă și, dincolo de perfidia bolii, cazul ridică serioase semne de întrebare.

“Medicina de dezastru” este, cel mai probabil, realitatea acestor zile în secțiile de terapie intensivă unde personalul insuficient este împins pe un front pentru care nu a fost antrenat, să facă față unui val tot mai mare de bolnavi grav.

“Secțiile ATI sunt pline” este o afirmație care nu mai impresionează pe nimeni. Încerc să reformulez: modularul ATI Covid de la Brașov are 28 de paturi mereu ocupate. În fiecare zi există pacienți grav “în așteptare”, în Spitalul Județean. Accesul lor în ATI, este condiționat de eliberarea paturilor. Care, in ultima vreme, se leagă mai ales de decese. Arareori de vindecări.

Azi s-au eliberat 4 locuri astfel ca 4 pacienți grav primesc acum o gură de aer, de viață. Dar alte 4 familii se pregătesc de înmormantare. Printre ele, si cea a polițiștului brașovean Ionuț Hanganu”.

Previous Story

Brașov. Adrian Veştea infectat cu coroanvirus. „Dragi brașoveni, M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră …”

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Șofer la un pas de moarte după ce a intrat cu bolidul violent într-un stâlp. „Bravo tinere…”