Last Updated on octombrie 12, 2020 Mai mulți motocicliști sunt căutați de autorități după ce duminică au intrat cu motoarele pe drumurile forestiere din Brașov. Cei de la Regia Pădurilor Kronstadt, subordonată primăriei, au declarat că sesizează instituțiile abilitate.
Regia Pădurilor Kronstadt: „Fără motoare în Pădurile Brașovului! În Pădurile Brașovului și-au făcut apariția duminică „turiștii” cu motociclete, chiar dacă acest lucru este interzis atât pe drumurile forestiere, cât şi pe traseele turistice marcate și pe potecile existente.
În urma unei filmări postate duminică pe rețelele de socializare am început demersurile pentru identificarea autorilor, sesizând şi alte instituții abilitate să ia măsuri în acest caz. De asemenea, personalul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. și-a intensificat patrulele în teren, pentru a preveni repetarea unor episoade de acest fel.
Îi mulțumim persoanei care a postat pe rețelele de socializare filmul în care au fost surprinși motocicliștii pe un traseu marcat.
Îi rugăm pe cei care mai surprind „turiști” cu motociclete, ATV-uri sau alte mijloace de transport motorizate să sesizeze acest lucru, fie pe adresa de e-mail: rplpkronstadt@yahoo.com, fie printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.
Sursă imagini: Robert Lazăr”
Vezi aici Video: