Last Updated on iulie 3, 2020 Cu peste 1,500 de cazuri de infectare cu coronavirus, 56 joi, șefa DSP explică timid unde ar fi focarele. Poate nu ar fi rău să se spună clar unde este pericolul, nu de alta, dar poate brașovenii ar evita acele locuri și nu s-ar mai îmbolnăvi. Sau este mai bine să ținem la secret focarele și apoi plângem că spitalele sunt pline. Mai mult, patronii de restaurante fac disperați filmulețe pe Facebook prin care încearcă să explice că focarele nu sunt la ei și că se poate merge pe terase.
Andrea Neculau, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică, a declarat pentru Biz Brașov că explicația numărului mare de infectări cu SARS-CoV-2 este dată de numărul mare de testări care se realizează de către companii și instituții.
„Avem în acest moment birouri din firme din Brașov care sunt carantinate pentru a izola acele focare în formare. Sunt mai mult de zece astfel de cazuri”, a explicat Neculau.
De asemenea, șefa DSP a spus că din cele 13 paturi ATI de la Spitalul Județean nu mai este niciun loc liber. Având în vedere că autoritățile ne-au anunțat până acum că Brașovul are 15 paturi ATI la Spitalul Județean am încercat să aflăm ce s-a întâmplat cu celelalte două.
„Am vorbit cu doamna Cristina Vecerdi de la UPU Spitalul Județean (directoarea UPU- n. r.) care ne-a spus că două din paturi nu sunt dotate cu aparatura necesară pentru a trata pacienți în Terapie Intensivă. Paturile există fizic, dar nu sunt dotate și cu apaatura necesară”, a spus sursa citată.