(Video) Aeroportul Brașov. Ce s-a construit în două luni. Va fi gata anul viitor?

Last Updated on mai 26, 2020 Lucrările la Aeroportul Brașov au reînceput în forță după aproape 20 de ani de chinuială. Ar trebui să fie gata anul viitor.

Adrian Veștea: „Putem spune că vom fi pe podium din punct de vedere al multor dimensiuni. Am încercat să construim un aeroport al zilelor noastre, atât din punct de vedere al dimensiunilor terminalului, a pistei cât și a conceptului care va fi în cadrul acestuia acestui aeroport.

Aeroportul Brașov

Avem deja realizată o pistă de 2.860 m. Am realizat căile de rulare, am realizat aprunul pe care poți staționa 3 aeronave 737, adică platformă din față a terminalului, platformă gândită modular în așa fel încât la un moment dat să o putem extinde, ajungând până la 14 aeronave care pot staționa aici.

De asemenea avem un terminal de 12.000 de metri pătrați, este primul terminal care se construiește după 1974 România de la zero”.

Brașov Airport: „🚧 Primele două luni de muncă într-un singur minut!”
Vezi aici Video:

Va fi finalizat anul viitor?

Advertisements
Previous Story

(Video) George Buhnici, despre Aeroportul Brașov. „Începe să arate ca o construcție pentru că se muncește de zor”

Next Story

Se deschid terasele în Brașov. Ministrul Sănătății: „Dacă numărul de cazuri scade, terasele ar putea fi deschise de la 1 iunie”. De când poți să mergi la plajă, pe litoralul românesc