Last Updated on aprilie 7, 2020 Brașovul a fost declarat focar de coronavirus iar acest lucru pare că i-a pus la lucru pe cei de la Consiliul Județean. Adrian Veștea, președinte CJ, a anunțat că va construi un spital modular, așa cum au făcut și cei din China.
Adrian Veştea: „❗️Spitalul modular este o solutie pentru situația cu care ne confruntăm în prezent! Astfel, am discutat astăzi, alături de prefectul Cătălin Văsii, cu managerii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase pe tema construirii unei unităţi medicale modulare, destinate tratării cazurilor grave de infectare cu noul coronavirus.
La discuţii au participat şi reprezentanţii Fundaţiei Hera, care au propus implementarea la Braşov a unui proiect similar spitalului modular care se realizează la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias. Aceștia şi-au exprimat intenţia de a realiza proiectul viitorului spital modular, pe baza specificaţiilor tehnice pe care urmează să le furnizeze conducerea celor două spitale.
Spitalul modular ar urma să fie realizat din containere şi amplasat în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, iar capacitatea discutată a fost de 30 de paturi destinate exclusiv ATI pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus”.
Daruieste Viata construiește la București un spital modular: „România trebuie să-și crească capacitatea de tratament pentru pacienții cu COVID-19 pentru a putea salva vieți.
#SpitalulModular este o soluție simplă, rapidă și ușor de replicat la nivel național. Pe primul îl ridicăm împreună în curtea Spitalului Elias din București”.