Brașovul nu obligă purtarea măștilor. 5 județe din România nu mai permite ieșirea din case fără mască

Last Updated on aprilie 6, 2020 Brașovul, declarat focar de coronavirus, nu obligă cetățenii să poarte măști pentru prevenirea infectării. 5 județe din România au declarat obligatorie purtarea măștilor. Este vorba de Bacău, Suceava, Galați, Iași, Maramureș și Vaslui.

Autoritățile din Brașov au făcut, luni, recomandarea ca şi locuitorii judeţului nostru să poarte măști de protecție sau orice alte mijloace de protecție a gurii și a nasului, atunci când ies din casă. Asta în special în farmacie, magazine, piețe, instituții publice, șantiere, dar și în autobuze, anunță bzb.ro.

Brașovul nu obligă purtarea măștilor. 5 județe din România nu mai permite ieșirea din case fără mască 1

Recomandarea este făcută de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și va fi publicată și pe site-ul Instituției Prefectului. Totuși, reprezentanții Prefecturii nu spun dacă vor fi aplicate sau nu amenzi pentru nepurtarea acestora. Este „recomandare și nu obligație” pentru că „nu există suficiente măști pe piață”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Brașov, Alexandru Ganea.

Raed Arafat a transmis, duminică, un mesaj în care îi îndeamnă pe români să se protejeze împotriva COVID-19 cu mască. În postarea de pe pagina personală de Facebook, secretarul de stat explică faptul că, în contextul creşterii numărului de infecţii cu coronavirus, masca a devenit un accesoriu obligatoriu pentru toate categoriile de persoane, chiar şi pentru cele sănătoase.

„Chiar dacă nu se mai găsesc măşti chirurgicale în farmacii, este necesar să purtăm una confecţionată manual, o eşarfă sau orice material care acoperă căile nazale şi opreşte răspândirea particulelor de salivă în aer. Masca de protecţie trebuie igienizată după fiecare purtare, a ținut să precizeze Arafat.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Alte 54 de persoane vindecate, 21 externate din spital

Next Story

(Foto) Accident Brașov. 1 mort, 3 răniți, la Tohanu Vechi