Brașov. Momentan, bolnavii de cancer și ciroză nu vor fi evacuați din locuințele sociale ale Primăriei. George Scripcaru: „Vom prelungi contractele cu șase luni de zile și în aceste șase luni vom face o analiză pe fiecare familie în parte, pentru că sunt situații în care …”

Last Updated on februarie 18, 2020 George Scripcaru anunță că bolnavii de cancer și ciroză nu vor fi evacuați din locuințele sociale ale Primăriei, din blocul de pe Zizinului. Primarul cere o prelungire a contractelor cu 6 lui timp în care să se facă o analiză pentru fiecare persoană.

George Scripcaru: „În urmă cu cinci ani, în baza unui regulament, au fost repartizate locuințele din blocul de pe Zizinului unor familii care se încadrau pe aceste criterii, iar acum contractele expiră și trebuie făcută o reevaluare, pentru că o serie de beneficiari nu mai corespund acelor criterii. Acele locuințe au fost gândite pentru a da o mana de ajutor celor aflați într-o situație mai grea.

Brașov. Momentan, bolnavii de cancer și ciroză nu vor fi evacuați din locuințele sociale ale Primăriei. George Scripcaru: „Vom prelungi contractele cu șase luni de zile și în aceste șase luni vom face o analiză pe fiecare familie în parte, pentru că sunt situații în care ...” 1

Atât timp cât ei sunt de buna credință, respectă angajamentele pe care și le-au luat, dar încă sunt într-o situație grea, nu este corect sa le retragem ajutorul pe care Municipalitate l-a oferit. Așa cred ca este corect și de aceea, am solicitat Direcției de Asistenta Socială să îmi prezinte o analiză a situației fiecărei familii in parte. Nicio persoană care se încadrează într-o situație socială mai deosebită nu va trebui sa elibereze locuința“

Totodată, primarul va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care acești beneficiari, care au încă nevoie de locuință, să beneficieze în continuare de protecție.

„Vom prelungi contractele cu șase luni de zile și în aceste șase luni vom face o analiză pe fiecare familie în parte, pentru că sunt situații în care acei oameni au în continuare nevoie de acele locuințe, dar sunt și situații de persoane care sunt plecate din țară și au subînchiriat locuința, sau au altă situație materială decât în mod oficial. Nu poți să ai două mașini și în acte să figurezi cu venituri zero. Însă, cei care au o situație grea și o pot dovedi cu acte, îi asigur că vor rămâne acolo“, a adăugat primarul.

Elena Paula Mate: „Blocul cu locuințe sociale din strada “Zizinului” nr 144.Oameni buni, dragii mei care ați citi postarea mea din 11 februarie.. Astăzi la ora 11 dl Primar George Scripcaru a fost alături de 9 chiriași din blocul de locuințe sociale. A ascultat fiecare poveste în parte.Dragilor, să spunem adevărul despre noi, așa cum suntem în realitate.

Adevărul doare este adevărat, minciuna însă te lasă fără demnitate și al nimănui. Câte poate să ducă și primarul sau echipa lui? Nu mai mințiți, nu mai inventați! Nu mai spuneți faptele eronate și nu mai acuzați oamenii care muncesc la dosarele voastre! Cum să ceri unui primar “o casă” pentru ca un apartament cu doua camere”este sub demnitatea mea ca om”citez din spusele unui individ căruia primarul a încercat să – i dea o mână de ajutor ptr fiul bolnav.

Sunt mulți care au mințit cu nerușinare în declarațiile date .Munca celor de la asistență socială și a primarului, este o muncă în folosul nostru al cetățenilor. Munca lor nu are culoare politică Nu fac campanie electorală pentru primar și va rog nu mai mă jigniți în mesaje private.

Sunt un simplu cetățean căruia ii pasă. Prietena mea locuieste în blocul de locuințe sociale. Suntem prietene de 20 de ani. Nu puteam sta nepăsătoare la situația ei. Așa am cunoscut vecinii ei cu probleme. Asa am ajuns să scriu în 11 februarie despre oamenii din acel bloc. Fără intenție de-a devenii vedetă și a face campanie cuiva. Toate dosarele vor fi luate la verificat. Nu se mai merge pe buna credință pe minciuni și pe declarații false. Da, Dl Primar a mers pe bună credință, cei de la asistenta socială la fel. Sunt oameni care chiar au nevoie de ajutor. Oameni necăjiți și ai nimănui, bolnavi și fără speranță.Să muncim pentru a avea stabilitate.

Locuri de muncă sunt, doar să vrem sa muncim. Ne-am învățat să fim victime și să ne văităm,doar să primim și să nu facem nimic.Mă bucur, sincer mă bucur, sunt liniștită, nu mai am îndoieli. Totul este sub control. Totul va fii reevaluat.

D-le Primar George Scripcaru, dragele mele de la asistența socială care ați fost azi prezente la ședință, vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere în numele celor care m-au însoțit astăzi!Să iertăm pe cei care nu știu să se descurce ca oameni și trăire. Sunt mulți pe lumea asta care au trăit vieți cumplite și nu mai știu distinge binele de rău sau nu vor a înțelege.

Să nu judecăm căci nu am trăit ce au trăit ei. De multe ori sunt forțați să deformeze adevărul de frica străzii și a unui alt eșec.Să avem zilele precum sufletele. Să iertăm greșiților nostrii. Iertarea și adevărul înobilează sufletul. Cel care minte și înșală nu are respect față de el însuși. Pentru cei din presa Brașov:Să încercăm să ne mobilizăm pentru a da o mână de ajutor la nevoie nu pentru a denigra persoane din funcții publice. Repet:Totul întră în ordinea firească a lucrurilor. Astăzi a fost o lecție de viață și pentru mine la 63 de ani.

Nimic nu este întâmplător… Ne-am șters lacrimile împreună, am râs, am pus țara la cale, cum se spune, alături de un OM, simplu și dincolo de funcție și culoarea politică George Scripcaru. Mă înclin, oameni buni!”

Advertisements
Previous Story

Primăria Brașov face o parcare subterană pentru Mall-ul AFI, în Centrul Civic. Emil Boc construiește și modernizeză 120 de hectare de parcuri și spații verzi

Next Story

Aeroportul Brașov. După 20 de ani, Primăria ar da bani pentru lucrări dar Consiliul Județean spune că nu are nevoie. George Scripcaru: „ Președintele Consiliului Județean m-a asigurat că nu are nevoie de sume în plus, că sunt alocați banii necesari, iar în baza parteneriatului pe care îl are cu Primăria Brașov, dar și cu …”