Last Updated on ianuarie 23, 2020 Polițistul Daniel Zontea din Brașov prezintă cazul unui șofer care a vrut să impresioneze trei fete aflate pe bancheta din spate dar a ajuns cu mașina în stâlp.
Daniel Zontea: „Nu asta i-a fost intenția, dar tânărul conducător auto ar fi putut impresiona frumos pe cele trei prietene aflate pe bancheta din spate cu o parcare aproape perfectă.
Bine, l-a încurcat puțin stâlpul cel încăpățânat și lipsit de reflexe care, deși a “văzut” autovehiculul apropiindu-se hotărât, a refuzat să se clintească mai spre dreapta.
Dragă conducătorule auto,
Ți-aș spune că, pentru a-ți impresiona prietenele cu veleitățile tale în ale șofatului, ar trebui să mai tragi o dublă. Bineînțeles, îți va trebui o altă mașină.
La audieri, niciuna dintre prietenele tale nu a văzut faza. Erau mult prea preocupate pe Instagram.
Reține:
Pedala de accelerație călcată până-n podea nu mai este astăzi o tehnică eficientă de agățat”.