Last Updated on ianuarie 16, 2020 Protest joi dimineață al angajaților care se ocupă de întreținerea trenurilor.
Este vorba despre depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu. Sunt 1.300 de oameni care protestează.
Cei care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor sunt în grevă pentru că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanță. Există acel protocol conform căreia o locomotivă trebuie să intre în revizie din trei în trei zile, anunță Digi 24.
(foto: clubferoviar.ro)
„Vechiul contract de mentenanță între CFR Călători și SCRL a expirat în data de 31 decembrie 2019. Deși nu au existat diferențe majore pe plata, pe valoarea financiară a contractului, CFR nu a dorit să mai semneze contractul, trecând la înființarea unor puncte paralele de lucru, fapt care ar duce la falimentarea intenționată a SCRL Brașov. Salariații SCLR, în număr de 1.500 de angajați, au drepturi restante de recuperat, iar falimentarea intenționată ar împiedica salariații SCRL să recupereze drepturile financiare restante”, explică Ghiță Nicolae, lider de sindicat SCLR.