Speriată de Brașov? Viorica Dăncilă merge doar la Săcele și Ghimbav. E a treia oară când vine tot pe lângă Braşov

Last Updated on octombrie 18, 2019 Viorica Dăncilă pare speriată de Brașov. Sau nu mai are la cine să meargă la PSD Brașov? Fostul premier Viorica Dăncilă vine în vizită în județul Brașov. Candidatul celor de la PSD pentru alegerile prezidențiale va merge în vizită la IAR Ghimbav, unde, între orele 15.20 şi 15.30, va susţine declaraţii de presă. Apoi va merge la Spitalul Municipal Săcele, unde, la fel, va susţine declaraţii de presă, între orele 16.30 şi 17.00.

Viorica Dăncilă nu vine însă și în Brașov. Nu este prima dată când ocoleşte municipiul. A mai avut 2 vizite în 2019 în judeţul nostru şi nu a inclus oraşul reşedinţă de judeţ în agendă, informează bzb.ro.

Speriată de Brașov? Viorica Dăncilă merge doar la Săcele și Ghimbav. E a treia oară când vine tot pe lângă Braşov 1

În 29 august 2019, premierul Viorica Dăncilă şi alţi lideri PSD, printre care preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor, au mers în comuna Lisa, unde au participat la sfinţirea Mănăstirii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”. Atunci, un tânăr a întrebat-o cum a venit de la Bucureşti. „Cum au făcut şi ceilalţi. Dar de ce vă interesează?”, a răspuns premierul. De la Lisa, a plecat cu elicopterul la Bogaţu, Argeş, unde avea programată o întâlnire electorală.

În 20 mai 2019, însoţită de 4 miniştri (Răzvan Cuc – Transporturi, Gabriel Leş – Apărare,  Eugen Teodorovici – Finanţe, Niculae Bădălău – Economiei şi Sorina Pintea – Sănătate) au venit într-o vizită de lucru în judeţul nostru. Atunci, pe „foaia de traseu”  au fost Râşnov, Zărneşti, Făgăraş, Săcele şi IAR Ghimbav.  La Râşnov, a „tăiat panglica” şantierului capătului de autostradă Râşnov-Cristian şi a fost martor la ruperea în direct a contractului de modernizare a DN 73 (lipit de Cuc două luni după). Reprezentanţii Guvernului au avut parte de huiduielile de rigoare. Unul dintre protestatari a întrebat „Doamna Dăncilă este 4 lei kilogramul de cartofi în piaţă! Ăla vechi, ăla nou este 5 lei”. De asemenea, pe toată durata declaraţiilor de presă, care s-au dat afară, se auzea scandarea „PSD, ciuma roşie”. Dăncilă le-a transmis că „modul acesta de comportament nu le face bine. Cred că presa va relata bine şi nu ne vom mai trezi că au fost mii de cetăţeni care au fost împotrivă. Sunt 6. Atât am numărat eu”.

Ultima vizită a premierului la Braşov a fost pe 2 iulie 2018, după inundaţiile care au afectat judeţul. Viorica Dăncilă, Carmen Dan şi Lucian Şova au fost huiduiţi în faţa Prefecturii, mai mulţi oameni strigând „Demisia”.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Accidente Brașov. Mașini răsturnate pe De Mijloc și Feldioarei

Next Story

Brașov. Spitalul Sf Constantin: „Am pus la treaba noul angiograf, fără incizie. Opțiunea alternativă a intervenției presupunea anestezie generală și o operație deschisă complexă care ar fi necesitat o spitalizare de minim 7 zile și o recuperare grea