Last Updated on octombrie 1, 2019 O fetiță (8 ani), un băiețel (7 ani) și o femeie (74 ani) au fost spulberate ieri pe un trotuar din localitatea Bod, Brașov. Fetița a murit pe loc, femeia la spital. Băiețelul este în stare gravă la spital.
Prăpăd pe o trecere de pietoni din localitatea Bod, judeţul Braşov.
Potrivit martorilor, şoferul de 69 de ani circula cu viteza şi a lovit iniţial doi copii care traversau strada pe trecerea de pietoni, apoi ar fi izbit cu maşina o femeie de 74 de ani, anunță Stirile Pro Tv.
Martor: “Erau pe trecere, traversau, duba a venit de acolo şi s-a oprit tocmai acolo, o fetiţă aicea”.
Reporter: “Avea viteza duba?”
Martor: “Dacă a ajuns tocmai acolo şi cu planetarele rupte!”
Martor: “Eu am văzut un nor de praf, după aia am văzut fetiţa lovită şi după aia, după norul de praf, eu am fugit să văd, el s-a oprit în stâlp acolo şi după transformatorul acela am mai văzut încă un copil. Şi după aia am văzut-o şi pe doamna”
Reporter: “Deci i-a luat pe toţi trei”.
Martor: “Pe toţi trei…”
În urma impactului, fetiţa de 8 ani a murit pe loc, iar băiatul de 7 ani şi femeia de 74 de ani s-au ales cu răni grave. Din păcate, şi femeia s-a stins la spital.
Bărbat: “Păi încetineşti când ajungi la o trecere de pietoni, nu? Că-s copii, nu? Grădiniţa aproape, şcoală. Doar nu eşti dobitoc. Uitaţi, nici 50 de metri nu sunt de acolo până aici!”
La faţa locului au ajuns două echipaje SMURD, 2 ambulanţe şi o autospecială cu apă şi spumă.
Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov: “O fetiţă de opt ani a fost resuscitata, era inconştientă, dar, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către medici, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.”
Singurul supravieţuitor al acestei tragedii, băiatul de 7 ani, se află sub supravegherea medicilor, în stare gravă. Acum, şoferul de 69 de ani s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Alina Ivan purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov: “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.”
Poliţiştii urmează să stabilească acum şi viteza cu care circulă bărbatul.