Last Updated on septembrie 18, 2019 Primăria Brașov anunță că va extinde proiectul privind liniile speciale de autobuz pentru transportul elevilor care învață în centrul istoric, cu alte trei trasee.
„Acest proiect reprezintă atât o facilitate pentru elevi, cât și o modalitate de reducere a circulației, și implicit a poluării, în zona centrului istoric. În următoarele săptămâni vom introduce alte trei trasee pentru transportul elevilor, din Bartolomeu, Tractorul și Triaj, mai ales că și cetățenii ne-au solicitat aceste noi linii. Deja am făcut pregătirile necesare pentru introducerea traseului din Bartolomeu, pe care îl putem implementa de săptămâna viitoare“, a mai spus George Scripcaru.
Odată cu introducerea noilor trasee, sistemul de transport va putea fi utilizat de elevii de la toate unitățile de învățământ din centrul istoric (Liceul de Muzică, Colegiul Național Unirea, Colegiul Național Aprily Lajos, Școala Gimnazială nr. 6, Colegiul Național Johannes Honterus, Colegiul Național Andrei Șaguna, Liceul Andrei Mureșanu, Colegiul tehnic Maria Baiulescu n.n.) și din toate categoriile de vârstă.
Noua reglementare este propusă pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Consiliului Local. Având în vedere faptul că această hotărâre va fi adoptată după începerea anului școlar, elevii care circulă pe mijloacele de transport în comun din Brașov nu vor fi sancționați până la intrarea ei în vigoare.
În cazul în care sunt situații când elevii au fost nevoiți să plătească bilet contravențional, se pot adresa către SC RATBV pentru recuperarea banilor.