Last Updated on septembrie 18, 2019 Continuă mesajele Ro-Alert privind prezența urșilor în oraș. Zilele trecute urșii au fost văzuți la Lacul Noua, aseară în Răcădău.
Pe grupul de Facebook Brașovul Civic, Andrei Oniga a scris: „Azi-noapte, in jur de 23:45, sa sărim din pat si nu alta! RO-ALERT-ul ne baga-n sperieți, pe motiv ca in Racadau ar fi fost văzut un urs. Pe str. Molidului, mai precis. Dar nu e prima “apariție bruna” de anul asta. Oare ce-i motivează…?
Pai mai țineți minte, cu ani in urma, când din cauza unor întâlniri de gradul III cu niște ursi, se introdusese regula de 7 seara pentru colectarea gunoiului? Eh, ideea e sa facem totul de fațadă, o perioada, pana când uita toată lumea. Pana trece.
Acum? Așa arata tomberoanele, cu puțin înainte de miezul nopții. Ce ziceți, ar fi interesați ursuleții sa vina si azi si mâine? Eu zic ca da. Si e de-nțeles.
Mișto servicii publice, in “cel mai frumos oraș”…