Liviu Dragnea: „Brașovul nu are nevoie de aceste creșteri bugetare”. În loc de dezvoltare, asistență socială

Last Updated on februarie 7, 2019 Brașovul nu va avea bani în plus de la buget, a anunțat miercuri Liviu Dargnea. Mai mult, Guvernul va transfera cheltuielile cu asistență socială la primărie. Acest lucru înseamnă reducerea bugetului de dezvoltare, proiecte suspendate.

Liviu Dragnea, citat de Mediafax. “Eu i-am ascultat. Le-am spus că în discuţiile cu reprezentaţii Guvernului şi cu dl Tăriceanu vor avea bugeturile de anul trecut şi o parte din municipii vor avea veniturile mai mari. E o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cotele defalcate. Vor fi nişte modificări.

Liviu Dragnea: „Brașovul nu are nevoie de aceste creșteri bugetare”. În loc de dezvoltare, asistență socială 1

Adică Guvernul va suplimenta de la Guvernul de stat, acolo unde orice localitate care nu poate acoperi toată creşterea. Se măreşte cota care rămâne la localitate la 60%. Guvernul va aloca sumele necesare. Dacă cumva vreun sat şi vreun judeţ primeşte nu le acoperă. La consiliile judeţene vor merge cu 450 lei pe locuitor ca să fie o limită minimă şi la localităţi însoţitorii personalor cu handicap.

Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj. Banii Bucureştiului să decidă cum îi împart. Am înţeles că vineri vor adopta proiectul de lege, după care vine în parlament. Eu am avut o singură discuţie. M-au chemat şi am venit”.

„Dl Dragnea a venit să ne înveţe altă matematică, nu cea pe care o ştim din clasa a treia, şi să ne explice cum nouă ne cresc veniturile, dar în realitate ele scad. Noi, primăriile, avem cheltuieli suplimentare pe lângă cele sociale, tot din decizii adoptate de guvern: de exemplu, majorarea salariilor în construcţii”, a spus și primarul din Ploiești, Adrian Dobre, citat de Digi 24.

„Dl Dragnea ne-a spus o parte din ieșire: să dăm noi afară oameni, să schimbăm noi sistemul social, să venim cu proiecte de zone metropolitane. Nu vorbim de culoare politică, e lovitură pe tot sistemul administrației.

Azi, în partea finală, dl Dragnea a zis: ce aţi vrea să facem? Cum să închidem cifrele? Vorbiţi cu Finanţele, că nu se închid cifrele. Nu se închid cifrele, trebuie să fim sinceri. N-a avut nicio lacrimă în momentul în care colegi primari spuneau: domnule preşedinte, uitaţi, au crescut cheltuielile sociale, pe subvenţia termică, la gaz, cheltuielile de la şcoli şi noi trebuie să le plătim. Dl Dragnea a spus: eu sunt bucuros că v-au crescut veniturile şi punct”, a spus Gheorghe Falcă.

 

Primarul George Scripcaru declara zilele trecute pentru mytex.ro  că Brașovul se va descurca dacă se vor da bani în plus, așa cum se propusese săptămâna trecută. Dar Guvernul nu mai dă banii, este de așteptat reacția primarului.

„Cred că Guvernul este puțin strategic aici și vrea să scape de o responsabilitate, punând-o în sarcina administrațiilor publice locale. În ceea ce ne privește, am făcut o simulare joi, cu cei din Serviciul buget din Primăria Brașov.

Datele preliminare rezultate pe noi, la nivelul municipiului Brașov, ne-ar avantaja, dacă proiectul rămâne așa cum a fost anunțat. Ne-am folosit de datele noastre, la veniturile la care ne raportăm la nivelul anului trecut și cu cotele defalcate care se preconizează a fi repartizate la nivelul localităților. Ținând cont de toate acestea, noi am putea asigura necesitățile din venituri proprii”.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Medicul Dan Grigorescu: „În numele lui Alexandru”. Alexandru Hogea avea doar 19 ani când vâlvătaia de la Colectiv l-a trimis în lumea de dincolo de noi. Era printre ultimii care, topindu-și ultimele clipe de viață, treceau hotarul tărâmului celor tăcuți. De atunci au trecut trei ani. Pentru cei doi părinți care i-au supraviețuit …”

Next Story

Aeroportul Brașov. Adrian Vestea:  „Înțeleg supărarea celor care stau și critică sau se îngrijorează pentru soarta Aeroportului …însă sunt sigur că supărarea vine tocmai din faptul că, în ciuda piedicilor și a neajunsurilor cu care ne confruntăm, Brașovul va avea aeroport! Iar pașii pe care …”