Last Updated on august 2, 2018 Municipalitatea are în plan amenajarea unor piste de biciclişti care să facă legătura între zona „La Iepure” (unde se doreşte realizarea unui parc şi a unui „poligon” pentru ciclişti) şi Terminalul RATBV Poienelor.
Primăria a lansat în acest sens o a doua licitație prin care caută o firmă care să pregătească un studiu de fezabilitate pentru un nou traseu de biciclete, care să îl continue pe cel care porneşte din Centrul Civic şi se termină la Terminalul RATBV Poienelor.
Pistele de pe acest traseu, cu o lungime totală de 4 kilometri, vor trece pe Bulevardul Cetăţii, prin Parcul Răcădău şi pe străzile Vasile Alecsandri, Carpaţilor, Poienelor, informează bzb.ro.
Pentru amenajarea pistelor, care vor fi complet separate de traficul rutier, în documentaţia amintită se arată că este luată în calcul inclusiv reconfigurarea unor parcări şi a unor trotuare. De asemenea, pe strada Vasile Alecsandri ar urma să se instituie sens unic de circulaţie, astfel încât să se asigure suficient spaţiu pentru biciclişti şi pietoni.
Pe lângă staţia bike-sharing de „La Iepure”, amenajări similare amenajări similare ar urma să fie realizate la pietonalul din Valea Cetăţii, precum şi în zona Parcului Industrial Metrom.
Traseul ar urma să se termine la terminalul RATBV Poienelor, de unde începe un alt traseu (Poienelor – Centrul Civic).