Last Updated on iulie 26, 2018 Financiar, lucrurile sunt grave la Consiliul Județean. Așa cum a anunțat încă de la începutul anului președintele CJ Adrian Veștea, Guvernul a tăiat 90.000.000 de lei din buget. Acum nu sunt bani pentru Direcția Copilului. Ca măsură temporară, Adrian Veștea spune că va lua din banii destinați construcției Aeroportului Brașov.
„Nu avem nicio comunicare privind o rectificare pozitivă şi ne aflăm în situaţia în care ajungem la blocaje în derularea activităţii unor instituţii din subordine sau la imposibilitatea continuării unor investiţii. Concret, deşi am alocat la începutul anului 43% din fondurile necesare funcţionării DGASPC, această instituţie mai are nevoie de 18.224.000 lei pentru asigurarea cheltuielilor de personal până la sfârşitul anului.
Mai exact, DGASPC nu mai poate asigura fondul de salarii începând cu luna septembrie. În acest context, am ajuns la concluzia că este absolută necesară o rectificare bugetară a bugetului propriu, astfel încât să reuşim să asigurăm salariile DGASPC pe luna august (4.800.000 lei, fonduri luate din capitolul destinat Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav), cu speranţa că între timp guvernul va proceda la rectificarea bugetară mult-promisă”, explică Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, potrivit Adevarul.
Dacă Guvernul nu va aloca noi fonduri Consiliul Judeţean va fi nevoit să taie de la investiţii pentru ca unele instituţii să poate funcţiona. „Singura sursă disponibilă, în situaţia în care nu primim bani de la bugetul de stat, o constituie, din nefericire, capitolul de investiţii. În ciuda situaţiei financiare dificile, la acest moment am reuşit să recreionăm graficele de lucrări, astfel încât să putem disponibiliza aceste sume pentru DGASPC, dar ni se pare total inadmisibil să periclităm investiţii de care depinde viitorul Braşovului.
Am propus diminuarea cheltuielilor aferente construirii unor etape ale Aeroportului Braşov cu suma de 8.656.000 lei, realocarea sumei de 1.215.000 lei prevăzută pentru realizarea procedurilor de zbor instrumental şi diminuarea cu 3.000.000 lei din bugetul alocat reabilitării drumului DJ 132, în contextul în care pentru Aeroport ne putem baza în prezent şi pe creditul angajat anul acesta, iar pentru drumul judeţean respectiv urmează să reluăm procedura de licitaţie.
Subliniez că este o măsură temporară, dictată de lipsa acută de fonduri, şi atrag atenţia că în cazul în care nu se va aproba o rectificare pozitivă la nivelul Guvernului, riscăm să blocăm activitatea unor instituţii de ocrotire socială, a unor instituţii spitaliceşti, dar mai ales a proiectelor de investiţii proprii“, mai spune Adrian Veştea.