Brașov: Hotel de 4 stele în Cartierul Coresi. 125 de camere

Last Updated on iunie 25, 2018 Dezvoltatorul cartierului Coresi din Brasov, Ceetrus (fostul Immochan), îşi propune să construiască noi proiecte cu funcţiuni mixte în alte 5 oraşe din ţară, inclusiv în Bucureşti.
Reorientarea dinspre zona dezvoltării de proiecte pur de retail, ca divizie specializată a grupului Auchan, spre proiecte cu funcţiuni mixte, este marcată prin schimbarea denumirii companiei în Ceetrus.

În Brașov, dezvoltatorul intenţionează să demareze în toamnă construcţia unui hotel de 4 stele cu 125 de camere, care ar urma să fie operat de un partener specializat. Dacă lucrările încep în toamnă, hotelul ar putea fi inaugurat în decembrie 2019 sau cel târziu în aprilie 2020, precizează Diaconu.

Brașov: Hotel de 4 stele în Cartierul Coresi. 125 de camere 1

(foto arhiva)

De asemenea, în cadrul proiectului din Braşov mai sunt în diverse etape de construcţie 24 de blocuri în componenta rezidenţială – ansamblul Coresi Avantgarden, derulată în parteneriat cu antreprenoarea Daniela Kasper.

În total, cele 24 de blocuri cuprind circa 900 de apartamente, care vor fi livrate etapizat până în 2020, în completarea celor aproximativ 600 de apartamente din primele 9 blocuri finalizate în proiect, informează bzb.ro.

În paralel, continuă şi dezvoltarea componentei de birouri, Coresi Business Park, derulate împreună cu Ascenta Management. O clădire de 15.000 de metri pătraţi urmează să fie livrată până la sfârşitul anului, adăugându-se celor 50.000 de metri pătraţi de birouri din clădirile existente în proiect.

Advertisements
Previous Story

Brașov: Parizerul necangerigen, în loc de nitriţi, colorant din cătină şi sânge, ar putea fi produs la noi

Next Story

Brașov: Ziua sentinței definitive pentru Constantin Niță. DNA a cerut 5 ani de închisoare pentru fostul ministru