Last Updated on mai 10, 2018 Premieră est-europeană la Spitalul de Cardiologie Clinicco, unde a fost implantat primul aparat de modulare a contractilitatii cardiace (CCM), un dispozitiv revoluționar, de ultimă generație, în tratarea insuficienței cardiace.
Inima pacientului, în vârstă de 69 de ani, din Piatra Neamț, funcționa la un sfert din capacitatea normală, în pofida tratamentului adecvat și a unui defibrilator cardiac, implantat în urma unui infarct miocardic avut în urmă cu câțiva ani, iar boala lui îl împiedica să ducă o viață obișnuită.
Simptome precum oboseală excesivă la orice efort mic, tuse seacă, stare generală proastă îi alterau profund calitatea vieții. În urmă cu două săptămâni, doctorul Sorin Micu, medic primar cardiolog, i-a implantat primul dispozitiv CCM (de modulare a contractilității cardiace) din estul Europei. Imediat în urma intervenției, pacientul se simte foarte bine, iar inima a început să funcționeze la o capacitate mult sporită.
Constantin Chelariu, pacient: “Înainte, nu puteam nici să merg în pas de plimbare, mă opream tot timpul, aveam o tuse seacă care mă îneca mereu, mă simțeam rău, imediat după ce am ajuns acasă am testat cu o pantă din livada mea, pe care acum o parcurg fără probleme, fără opriri, am simțit de a doua zi ameliorarea, acum știu că, cât oi mai avea de trăit, o să trăiesc bine, fără dureri și oboseala care mă făceau să mă simt foarte bolnav”.
Insuficiența cardiacă este o boală care afectează un grup foarte mare de pacienți, un milion de români suferă de această afecțiune și este principala cauză de deces în țara noastră. Boala are două posibile evoluții: moartea subită (iar pentru acești pacienți există posibilitatea implantului unui defibrilator), sau evoluția înspre insuficiență cardiacă refractară, o boală care cauzează extrem de multă suferință, oboseală extremă, lipsă de aer, umflarea extremităților, imposibilitatea de a dormi, de a se mișca, iar în cele din urmă, decesul. Practic, boala se caracterizează prin slăbirea capacității cardiace, inima nu mai funcționează la parametri optimi din punct de vedere mecanic.
Pentru acest tip de evoluție, existau soluții terapeutice medicamentoase, care prelungeau viața și ameliorau simptomele sau, în cazurile avansate, transplantul cardiac.
CCM este un dispozitiv care vine să completeze spectrul terapeutic, fiind singurul aparat care, acționând cu impulsuri electrice de 50/100 de ori mai puternice decât cele ale unui stimulator cardiac, crește capacitatea de contracție a mușchiului inimii, redând pacientului calitatea vieții.
Dr. Sorin Micu, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale la spitalul Clinicco Brașov: “acest aparat favorizează în mod direct creșterea forței inimii, care, în această boală, este grav diminuată. Aparatul este un dispozitiv asemănător ca mărime cu un stimulator cardiac, se implantează printr-o procedură similară. E un dispozitiv intrat foarte recent în ultimul ghid european de insuficiență cardiacă, și are ca rezultate imediate ameliorarea simptomelor. Pacientul nostru s-a simțit semnificativ mai bine încă de a doua zi, iar la primul control după intervenție, alături de ameliorarea simptomelor, la ecografia cardiacă s-a văzut o creștere clară a capacității de contracție a inimii”.
Spre deosebire de stimulator/defibrilator, care trebuie schimbate cu totul când li se termină bateria, dispozitivul CCM se poate încărca o dată la săptămână acasă, printr-o procedură foarte simplă, care durează cca 40 de minute. Astfel de implanturi, care salvează și ameliorează simțitor viața pacienților suferinzi de insuficiență cardiacă, sunt disponibile în spitalul de Cardiologie Clinicco în mod obișnuit.